Subiectele și baremul de corectare la Matematică – Evaluarea Națională 2020, sesiunea specială UPDATE

0

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, sesiunea specială. Marți a avut loc proba la Matematică în cadrul etapei speciale a Evaluării Naţionale. Din cei 202 candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți 181 de candidați. Nu s-au prezentat 21 de candidați. Doi candidați au beneficiat de recunoașterea probei. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații și baremul de corectare au fost publicate pe site-ul subiecte.edu.ro.

BAREM MATEMATICĂ, EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, ETAPA SPECIALĂ

SUBIECTE MATEMATICĂ, EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, ETAPA SPECIALĂ

Subiecte Matematică Evaluarea Națională 2020, etapa specială

Barem Matematică Evaluarea Națională 2020, etapa specială

Ministerul Educației a precizat, marți, că la proba de Matematică a etapei speciale nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura celor care au susținut proba să depășească maximul de 37,3 grade Celsius.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, miercuri 1 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (9 candidaţi înscrişi).

Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12.00. Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

La etapa specială a Evaluării Naționale 2020 participă elevii care au avut temperatura peste limita maximă admisă în prima etapă, cei care au fost în izolare ori carantină, precum şi elevii cu probleme medicale.

Examenul are loc în 60 de centre de examen din 37 de județe. Conform MEC, în județele Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au existat situații care să determine organizarea etapei speciale. Probele sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere la liceu de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2-8 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

Calendarul sesiunii speciale a Evaluării Naționale (EN VIII):

  • 22-26 iunie: înscrierea candidaților
  • 29 iunie: Limba și literatura română
  • 30 iunie: Matematică
  • 1 iulie: Limba și literatura maternă
  • 2 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)
  • 2 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
  • 4 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

Citește și: Subiectele și baremul de corectare la Limba și literatura română – Evaluarea Națională 2020, etapa specială

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.