Monica Anisie a preluat mandatul de ministru al Educației: ”Sunt un om al sistemului și îmi doresc să luăm, cu predictibilitate, măsuri pentru elevi și studenți” VIDEO

0
Foto: Captură video - facebook.com

Monica Anisie a preluat, joi, mandatul de ministru al Educației și Cercetării, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul ministerului. ”Îmi doresc foarte mult ca acest mandat să fie realizat, bazat pe ceea ce înseamnă transparență decizională. De aceea, întotdeauna mă voi consulta cu toți partenerii noștri educaționali, dar, în primul rând, deciziile pe care le voi lua, în cadrul ministerului, vor fi ca răspuns la întrebarea: Ce aduce bun pentru elev, pentru student măsura pe care o voi lua? Întâi de toate, mă voi gândi la calitate și la predictibilitate”, a spus Monica Anisie. La eveniment au fost prezenți premierul Ludovic Orban și vicepremierul Raluca Turcan.

”Preiau astăzi mandatul de ministru al Educației și al Cercetării cu deplină responsabilitate și încredere. Sunt un om al sistemului de educație și un profesor care, cu încredere și responsabilitate, și-a făcut treaba la clasă, și la fel îmi doresc, ca și la Ministerul Educației și Cercetării, cu transparență, cu credibilitate, cu predictibilitate, să luăm măsuri, așa cum am declarat și în prima mea zi, pentru tineri, pentru copii, pentru elevi și studenți”, a declarat Monica Anisie, în prima conferință de presă, organizată la sediul ministerului.

”Îmi doresc foarte mult ca acest mandat să fie realizat, bazat pe ceea ce înseamnă transparență decizională. De aceea, întotdeauna mă voi consulta cu toți partenerii noștri educaționali, dar, în primul rând, deciziile pe care le voi lua, în cadrul ministerului, vor fi ca răspuns la întrebarea: Ce aduce bun pentru elev, pentru student măsura pe care o voi lua? Întâi de toate, mă voi gândi la calitate și la predictibilitate. Acestea vor fi lucrurile care îmi vor călăuzi mandatul de ministru al Educației și Cercetării.

Îmi doresc un parteneriat real și cu membrii comisiilor de educație din Parlamentul României și, în felul acesta, îmi doresc un parteneriat real și cu sindicatele, și cu reprezentanții elevilor și ai studenților pentru că nu putem face o educație de calitate decât dacă suntem alături de sistem. Și așa cum spuneam, eu sunt un om al sistemului de educație și îmi doresc ca acești copii și studenții să aibă în mine un adevărat partener”, a mai spus noul ministru al Educației.

Raluca Turcan, vicepremier: ”Dacă ne uităm la numărul de miniștri care s-au perindat în funcția de ministru al Educației, putem să ne dăm seama de incoerența acestui sistem. Pentru Guvernul Orban, educația făcută bine și corect este o condiție pentru o societate prosperă. (…) Așa cum a declarat în prima zi a mandatului doamna Monica Anisie, în centrul sistemului de educație în guvernarea Orban va fi copilul și toate măsurile pe care le vom urmări și le vom lua vor avea în centru copilul. Am încredere că veți interveni rapid și haosul care s-a instalat, în ultimii ani, se va opri și cred că veți reuși să reconfigurați acest sistem încât să dați încredere că sistemul de educație nu se va mai învârti în gol. Cele mai mari provocări pe care le avem sunt legate de rata părăsirii timpurii, care este la o cifră-record, de asemenea avem mari probleme legate de analfabetismul funcțional, de rezultatele slabe la evaluările și testările naționale și internaționale și de adaptare a sistemului educațional cu piața muncii.”

Despre comasarea Institutului de Științe ale Educației și a Centrului Național pentru Evaluare și Examinare

Monica Anisie: ”Îmi doresc de la acest mandat să ne bazăm pe niște politici educaționale corecte. Prin urmare, ca să poți să faci o examinare și o evaluare corectă, trebuie să te bazezi pe studiile Institutului de Științe ale Educației. Până acum, nu s-a întâmplat acest lucru. Trebuie să fim realiști și să spunem lucrurilor pe nume. Sunt oameni foarte valoroși în cadrul Institutului de Științe ale Educației, cercetători la care nu renunțăm pentru că eu îmi doresc, în cadrul ministerului, un laborator de cercetare propriu care să îmi livreze documente de politici educaționale, documente corecte, pentru un parcurs corect educațional al elevilor. Prin urmare, Institutul de Științe ale Educației se comasează cu Centrului Național de Evaluare și Examinare în binele elevului, pentru a putea, astfel, ca orice decizie luată pe evaluare/examinare să fie bazată pe studiu.”

Despre profesorii care nu au luat nota 5 la Titularizare

Monica Anisie: ”Deja în prima zi de mandat, am cerut să facem o evaluare în sensul acesta, să vedem câți dintre profesori nu obțin… În același timp, îmi doresc să văd și de unde provin, formarea lor inițială unde s-a realizat, tocmai pentru a lua o decizie corectă și bazată pe un studiu realizat în cadrul Ministerului Educației”.

Despre ”fondul clasei” și ”fondul școlii”

Monica Anisie: ”Nu sunt de acord sub nicio formă cu colectarea acestor fonduri suplimentare.”

Despre renunțarea la costul standard per elev/preșcolar 

Monica Anisie: ”Orice măsură pe care o voi lua, o voi lua împreună cu partenerii educaționali.”

Despre o posibilă restructurare a ARACIP

Monica Anisie: ”Trebuie să gândim lucrurile și în sensul în care profesorul este înglobat în hârtii. Ăsta este adevărul. Un profesor aproape 80% din timp și-l dedică realizării hârtiilor necesare și nu se gândește la ora pe care el trebuie să o desfășoare decât foarte puțin timp. Nu are timp de asta. Prin urmare, ARACIP… dacă întrebați orice profesor din sistem o să vă răspundă că ARACIP-ul reprezintă instituția de care lor le este cel mai… hai să nu zic teamă, că nu e vorba de teamă… care îi agasează cel mai mult. Vom face o analiză în acest sens, vom vedea ce aduce de fapt bun, care este calitatea actului educațional dacă eu realizez 100 de hârtii pentru că îmi vine ARACIP-ul. Aici se rezumă totul.”

Despre diminuarea orelor la clasă și relaxarea programei școlare

Monica Anisie: ”În ceea ce privește diminuarea orelor la clasă, știm foarte bine, există deja o lege. V-aș răspunde cu o întrebare: Credeți că un elev de clasa a V-a, după 7 ore petrecute la școală, mai poate, când ajunge acasă, dă dea vreun randament să-și facă temele sau să își pregătească ziua următoare? Sau, retorică este această întrebare: dacă cei care iau decizii se gândesc vreodată că, în intervalul 17.30 – 19.30, un elev de clasa a V-a, a VI-a și chiar și a VII-a mai poate da randament la ora de Limba și literatura română sau la ora de Matematică. Este o întrebare retorică, dar eu aș vrea să găsesc răspunsul la ea.”

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.