Cine va prelua Educația. Viorica Dăncilă: ”Un om care să cunoască sistemul”. PSD discută propunerile de ministru

0
Foto: gov.ro

Social-democrații sunt așteptați să decidă, astăzi, în ședința Comitetului Executiv Național, pe cine vor propune la șefia Educației. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, înaintea ședinței, că noul ministru al Educației trebuie să fie ”un om care să cunoască sistemul”. Până acum, oficial, nu a fost prezentată nicio propunere, însă au fost vehiculate mai multe nume. Pe de o parte, Radu Szekely, expert în educație și fost consilier al Ecaterinei Andronescu, și, pe de altă parte, Florian Lixandru, secretar de stat în MEN, și Ioana Mihaela Neacșu, inspector general ISMB.

UPDATE Social-democrații au decis, în ședința de vineri a CEx, să îl propună pe senatorul Șerban Valeca pentru funcția de ministru al Educației – OFICIAL. Șerban Valeca, propus de PSD pentru funcția de ministru al Educației UPDATE

Întrebată vineri, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, pe cine susține ca ministru la Educație, premierul Viorica Dăncilă a spus că o decizie va fi luată în CEx.

”O să vă spun după ce o să am votul CEx-ului. Un om care să cunoască sistemul”,  a spus Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

Trei nume ar fi în cărți pentru funcția de ministru al Educației: Radu Szekely, cofondator al Școlii Finlandeze din Sibiu, Florian Lixandru, secretar de stat în MEN pentru învățământul preuniversitar, și Ioana Mihaela Neacșu, inspector general ISMB.

Un alt nume care a fost vehiculat a fost cel al lui Valentin Cuibus, inspector general ISJ Cluj, însă, potrivit unor surse politice, acesta nu fost interesat de un mandat la Educație.

Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă spunea că noul ministru al Educației trebuie să fie cineva care cunoaște foarte bine învățământul preuniversitar și anunța că va veni, în ședința CEx, cu o listă de propuneri.

O să vin cu mai multe propuneri, o să discut în Cex despre acest lucru. Cred că trebuie să vină cineva care să cunoască problemele mai ales din învăţământul preuniversitar, unde am văzut că sunt mai multe probleme. Cred că trebuie să fie cineva implicat şi care să acţioneze foarte repede, pentru că, aşa cum ştiţi, pe 9 septembrie începe anul şcolar. (…) În scurt timp, vom nominaliza un nou ministru al Educației și sunt convinsă că va veni în spațiul public cu toate detaliile legate de începerea anului școlar”, declara Viorica Dăncilă.

Social-democrații s-au reunit vineri, la Parlament, în ședința Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar și despre propunerile de miniștri pe care liderul PSD urmează să i le trimită președintelui Klaus Iohannis.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here