Cine va fi nominalizat la Educație. Trei nume din PSD și un tehnocrat, pe lista propunerilor – surse

0
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă anunța, vineri, la Iași, că ”în scurt timp” va nominaliza un nou ministru al Educației și preciza că va merge în ședința Comitetului Executiv al PSD cu mai multe propuneri pentru această funcție. Deși nu a dat niciun nume, în interiorul PSD au fost formulate până acum, spun surse politice, câteva propuneri: Florian Lixandru, în prezent secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, Ioana Mihaela Neacșu, inspector general ISMB, și Valentin Cuibus, inspector general ISJ Cluj. O altă variantă este un tehnocrat la șefia Ministerului Educației, iar pe lista candidaților a rămas Radu Szekely, expert în educație și fost consilier în MEN.

”O să vin cu mai multe propuneri, o să discut în Cex despre acest lucru. Cred că trebuie să vină cineva care să cunoască problemele mai ales din învăţământul preuniversitar, unde am văzut că sunt mai multe probleme. Cred că trebuie să fie cineva implicat şi care să acţioneze foarte repede, pentru că, aşa cum ştiţi, pe 9 septembrie începe anul şcolar. (…) În scurt timp, vom nominaliza un nou ministru al Educației și sunt convinsă că va veni în spațiul public cu toate detaliile legate de începerea anului școlar”, declara, vineri, Viorica Dăncilă.

Premierul a oferit astfel câteva indicii în legătură cu profilul viitorului ministru al Educației. Surse politice spun că pe listă, la propunerea PSD București, s-ar afla Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în cadrul MEN, dar și Ioana Mihaela Neacșu, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Contactat de SparkNews.ro, Florian Lixandru nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația. De asemenea, o altă propunere pentru postul de ministru al Educației, venită din PSD, ar fi Valentin Cuibus, inspector general ISJ Cluj.

Pe lângă aceste propuneri, lansate în PSD până la acest moment, există și varianta unui tehnocrat. Dintre cele trei nume despre care au existat informații inițial, doar Radu Szekely, expert în educație și fost consilier în MEN, a rămas pe lista candidaților. Măriuca Talpeș (Coaliția pentru Dezvoltarea României) și Corina Puiu (cofondator Teach for Romania) au refuzat nominalizarea, susțin sursele citate.

Decizia privind persoana care va fi nominalizată pentru funcția de ministru al Educației va fi luată în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, după cum a anunțat premierul Viorica Dăncilă.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.