Calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu adulţii, precum şi calitatea mediului de învăţare în care aceştia îşi desfăşoară activitatea influenţează fundamental progresele lor şcolare de mai târziu, dar şi alţi indicatori, cum ar fi starea de sănătate sau capacitatea de a ocupa locuri de muncă bune, a subliniat, vineri, decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii din Bucureşti, Lucian Ciolan, care a prezentat rezultatele unui studiu româno-danez, relatează Agerpres.
„Sunt studii foarte serioase la nivel internaţional şi avem şi noi un studiu făcut în acest proiect care arată foarte clar că, de exemplu, calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, dar şi calitatea relaţiilor pe care le au cu adulţii, calitatea mediului de învăţare în care ei îşi desfăşoară activitatea influenţează fundamental progresele lor şcolare de mai târziu, dar şi alţi indicatori, cum ar fi starea de sănătate sau capacitatea de a ocupa joburi bune.
Cercetările demonstrează foarte limpede că învăţarea nu este doar o afacere a cogniţiei, ci, în acelaşi timp, este o afacere a interacţiunilor sociale şi a calităţii echilibrului emoţional pe care îl au copiii în şcoală şi în grădiniţă”, a explicat decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii din Bucureşti, Lucian Ciolan (foto).
Potrivit acestuia, mulţi părinţi nu sunt „foarte lămuriţi” ce anume este cel mai bine pentru copii lor şi în acest sens au nevoie de sprijin ca să înţeleagă şi ei, la rândul lor, că şcoala nu este doar despre acumularea de cunoştinţe, ci şi despre a deveni un bun cetăţean, de a avea un sistem de valori.
„Cred că ceea ce este foarte important pentru părinţi este să înţeleagă că fericirea unui copil nu constă doar în cât conţinut a reţinut şi ce performanţe a avut la nişte teste naţionale. Este mai mult decât atât”, a susţinut profesorul universitar.
Un studiu realizat pe parcursul a trei ani de o echipă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei arată că profesorii îi pot ajuta pe elevi să înveţe mai bine, dacă îşi schimbă abordarea şi pun accent pe creşterea stării de bine a elevilor în şcoală.
Pornind de la studii ştiinţifice internaţionale, echipa coordonată de prof. dr. Lucian Ciolan a elaborat o cercetare care a urmărit cum sunt influenţaţi elevii de modificările aduse actului didactic de către profesori.
Astfel, peste 100 de profesori şi educatori din 26 de şcoli primare şi grădiniţe din Bucureşti, Buzău şi Focşani au fost antrenaţi în activităţi de dezvoltare profesională inspirate de metodele educaţionale daneze. Din analiza situaţiilor specifice, a rezultat că principalele direcţii care ar putea avea impact asupra stării de bine a elevilor sunt: autonomia copilului, interacţiunile pe care le are în şcoală, mediul de învăţare şi incluziunea.
Concluziile studiului au fost că pot fi obţinute efecte mari asupra copiilor cu schimbări mici, care merg de la reorganizarea clasei la folosirea situaţiilor de conflict ca lecţii de viaţă şi de la respectul acordat de profesor copiilor la implicarea lor în luarea deciziilor.
„Cu cât intervenţiile legate de starea de bine au loc mai devreme, cu atât impactul lor este mai mare. Impactul acestor intervenţii este mai puternic în comunităţi defavorizate cu probleme sau supraaglomerate”, sunt alte concluzii ale studiului.
O parte dintre profesorii implicaţi au devenit, la rândul lor, lideri de proiect şi mentori pentru alţi profesori şi educatori care doresc să folosească rezultatele studiului în activitatea lor. În plus, în perioada următoare vor deveni disponibile o serie de instrumente de evaluare a stării de bine a şcolii sau a clasei, precum şi un ghid prin care orice educator sau profesor din România va avea acces în mod gratuit la resursele educaţionale, tehnicile şi practicile folosite în proiectul RODAWELL (Centrul Educaţional Româno-Danez pentru Starea de Bine a Copilului).
RODAWELL este un proiect româno-danez finanţat cu 1,1 milioane de euro în urma unei competiţii internaţionale organizate de Velux Foundation din Danemarca.
Instrumentul de autoevaluare a stării de bine
În cadrul proiectului Rodawell a fost elaborat instrumentul de autoevaluare a stării de bine în școală și grădiniță. Instrumentul poate fi utilizat pentru evaluarea stării de bine în clasă sau în școală și propune un set de 16 criterii. La final, utilizatorii vor obține un raport despre starea de bine pe baza căruia cadrele didactice vor putea realiza un plan de intervenție școlară.
Acesta este adresat profesorilor și directorilor instituțiilor de învățământ preuniversitare care își doresc ca starea de bine să fie una dintre direcțiile importante de dezvoltare la nivel instituțional.
Instrumentul de autoevaluare poate fi accesat aici.
Citește și:
- Într-un sat mic din Sibiu: Școală cu ludotecă și atelier de învățare prin explorare. Elevii de clasa a IV-a au și Ceainărie literară
- Adriana Bălaj, profesoara care face Istoria să fie ”fun”. Elevii săi au organizat alegeri prezidențiale și au făcut campanie electorală
- Adriana Bârcean, o profesoară care s-a mutat la țară, predă engleza la Simultan și îi învață pe copii că viața este faină
- Antoneta Împușcatu, directoarea care a desființat cancelaria și face naveta zilnic la școală: Trei lucruri pe care le-ar schimba în educație
- Povestea educatoarei care a muncit și a reușit să le ofere copiilor din sat o grădiniță ca afară: ”Atunci când vrei, se poate”
- Anca Tîrcă, specialist în educație: ”În loc de clădiri prăfuite, cenușii și mohorâte, e timpul să avem școli prietenoase, vesele și colorate”
- Anticafeneaua din școală. Un loc fain unde elevii și profesorii se întâlnesc la un ceai și dezbat idei