Cifrele de școlarizare 2019-2020, aprobate de Guvern. Cum s-a stabilit numărul de locuri la liceu – explicațiile MEN

0

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, cifrele de școlarizare pentru anul 2019-2020. La liceu, numărul locurilor la clasa a IX-a a scăzut cu peste 30.000 față de anul școlar în curs, însă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, spune că, de fapt, anul trecut au fost mai multe locuri disponibile decât s-au ocupat și ministerul nu a făcut decât să se raporteze la numărul real de locuri ocupate. Totodată, MEN precizează că, în ultimii trei ani, au fost ocupate pentru clasa a IX-a în medie 134.000 de locuri, iar proiectul de hotărâre de Guvern ”a luat în calcul atât acest grad de ocupare, redistribuind locurile disponibile pentru învățământul profesional, cât și propunerile transmise de inspectoratele școlare județene”.

Ministerul Educației explică, într-un comunicat de presă, că propunerile privind cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar au la bază ”proiectele planurilor de școlarizare elaborate de fiecare inspectorat școlar pentru unitățile de învățământ cuprinse în rețeaua școlară județeană și a municipiului București și sunt fundamentate pe criterii legislative, economice, demografice, geografice și socio-economice”.

În ceea ce privește cifrele de școlarizare pentru liceu, MEN arată că, ”în ultimii trei ani, au fost ocupate pentru clasa a IX-a – învățământ liceal de zi, în medie, 134.000 de locuri”. ”În aceste condiții, proiectul de hotărâre de Guvern pentru anul școlar 2019-2020 a luat în calcul atât acest grad de ocupare, redistribuind locurile disponibile pentru învățământul profesional, cât și propunerile transmise de inspectoratele școlare județene”, explică ministerul.

”De asemenea, menționăm ocuparea anuală a circa 30.000 de locuri la școala profesională și duală, pentru care proiectul adoptat astăzi prevede 60.000 de locuri pentru anul școlar 2019-2020.

În acest mod se realizează o distribuire echilibrată a numărului de locuri pentru anul I de studii în învățământul liceal, profesional și postliceal, în funcție de solicitările inspectoratelor școlare județene și pe baza prognozei ocupării forței de muncă pe regiuni de dezvoltare/județe”, mai precizează MEN.

În ceea ce privește cifrele de școlarizare alocate învățământului profesional, aprobate prin hotărâre de Guvern, ministerul adaugă faptul că, începând cu anul școlar 2015-2016, acestea au fost în creștere, astfel încât ”să acopere tendințele de dezvoltare a acestui important segment educațional, simultan cu reducerea abandonului școlar în interiorul învățământului profesional și tehnic”.

Conform MEN, cifra de școlarizare pentru forma de organizare în sistem dual a învățământului profesional de stat este fundamentată ”prin investigarea și analiza nevoilor de calificări ale operatorilor economici, dar și pe baza cererilor formulate de agenții economici”, în timp ce pentru învățământul terțiar nonuniversitar (postliceal) au fost prevăzute 31.541 de locuri, dintre care 28.000 de locuri sunt repartizate pentru anul I, învățământ cu frecvență zi și cu frecvență serală.

Referitor la învățământul superior, documentul aprobat miercuri stabilește:

  • creșterea de la 63.201 locuri pentru studiile universitare de licență, alocate anul trecut, la 63.771 de locuri/granturi de studii finanțate de la bugetul de stat(inclusiv învățământ militar), dintre care 5.000 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare ale României și 2.000 de locuri pentru absolvenții liceelor situate în mediul rural;
  • 36.041 de locuri pentru studiile universitare de masterat, inclusiv învățământ militar (în ușoară creștere față de anul trecut – 35.973), dintre care 4.500 de granturi pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale României;
  • 3.043 de locuri pentru studiile universitare de doctorat (inclusiv învățământ militar), dintre care 300 de locuri finanțate de la bugetul de stat pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale României;
  • 4.710 de locuri pentru rezidențiat.

Ecaterina Andronescu, noi precizări legate de numărul locurilor la liceu

Ministrul Ecaterina Andronescu a dat, miercuri, noi explicații referitoare la reducerea cifrei de școlarizare pentru liceu.

”Ministerul Educaţiei este cel care a propus cifrele de şcolarizare. S-a vorbit în presă de faptul că scade numărul de locuri în învăţământul liceal. Anul trecut, şi aşa s-a întâmplat şi în anteriorii doi ani, au fost locuri mult mai multe decât s-au ocupat, adică nu s-au ocupat anul trecut 30.594 de locuri, în anul precedent aproape 30.000 şi în precedentul an 35.000. Deci, noi ne-am apropiat cu cifrele de şcolarizare de cohorta de copii care intră în liceu anul acesta.

Ca urmare, numărul de locuri pe care hotărârea de guvern îl stabileşte este echivalent cu numărul de locuri în licee de anul trecut. Ceea ce am făcut, ţinând seama de numărul de locuri ocupate anul trecut în şcolile profesionale, circa 31.000, am încercat să creştem numărul de locuri şi să încercăm să le ocupăm pe toate cele 60.000 de locuri care sunt prevăzute în hotărârea de guvern. Acest lucru l-am făcut ca urmare a solicitărilor ce au venit la minister din partea angajatorilor. Dacă vorbim de şcoala profesională, atunci fără îndoială vorbim şi de şcoala profesională duală şi de şcoala profesională clasică şi e organizată pe acele domenii de specializare care sunt cerute de piaţa muncii”, a explicat Andronescu, conform Agerpres.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here