În școli se va aplica un Cod de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a eleborat un proiect în acest sens, cu obligații pentru elevi, profesori, personalul auxiliar și administrativ și pentru părinți, dar și cu sancțiuni care, în cazul elevilor, pot merge până la scăderea notei la purtare.
MEC a lansat, joi, în consultare publică un proiect de ordin pentru aprobarea ”Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului” pentru mediul preuniversitar.
”Scopul prezentului Cod este de a asigura un mediu educațional lipsit de prejudecăți, stereotipuri negative, intoleranță, xenofobie, antisemitism, precum și orice altă formă de discurs instigator la ură. Xenofobia, discursul instigator la ură și antisemitismul sunt manifestări care încalcă drepturile victimelor, pe care le îndepărtează de comunitatea educațională și au un impact negativ asupra procesului de învățare și, în general, asupra dezvoltării armonioase a elevilor”, prevede documentul.
Codul stabilește obligații atât pentru elevi și cadrele didactice, cât și pentru personalul auxiliar/ administrativ și părinți.
Obligațiile elevilor:
- Să manifeste respect față de colegi, profesori și personalul școlii, indiferent de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu prevăzut de lege.
- Să sesizeze orice act de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură și antisemitism.
- Să participe la activitățile educaționale pentru prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
- Să adopte un comportament bazat pe incluziune și respect în interacțiunile cu ceilalți.
- Să nu răspândească, inclusiv în mediul online, conținut discriminator, xenofob, antisemit sau instigator la ură.
Obligațiile cadrelor didactice:
- Să prevină și să combată orice formă de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură și antisemitism în cadrul orelor de curs.
- Să susțină și să promoveze o cultură a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în care diversitatea este celebrată și valorificată.
- Să ia măsuri rapide și eficiente în cazul identificării unor comportamente discriminatorii, xenofobe, radicalizate, antisemite sau instigatoare la ură.
- Să integreze în procesul educațional elemente din Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024 – 2027.
- Să se implice în organizarea de activități educaționale privind drepturile omului și istoria Holocaustului.
- Să participe la sesiunile de formare privind prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
Obligațiile personalului auxiliar și administrativ:
- Să susțină și să promoveze o cultură a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în care diversitatea este celebrată și valorificată.
- Să raporteze orice incident ce contravine codului de conduită.
- Să participe la sesiunile de formare privind prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
Obligațiile părinților/tutorilor legali:
- Să educe copiii în spiritul respectului față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
- Să colaboreze cu unitățile de învățământ preuniversitar pentru prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
- Să se implice în activitățile organizate de școală privind educația civică și drepturile omului.
Obligațiile partenerilor educaționali (ONG-uri, instituții publice, comunități, companii private etc.):
- Să sprijine unitățile de învățământ preuniversitar în implementarea programelor educaționale pentru diversitate și combaterea discriminării, antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
- Să colaboreze în vederea organizării de campanii de conștientizare și formare.
- Să faciliteze accesul la resurse educaționale relevante pentru combaterea discriminării, antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
Faptele interzise în unitățile de învățământ preuniversitar, conform Codului:
- Instigarea la ură, prin orice mijloace, împotriva membrilor comunității educaționale (personal didactic și administrativ, elevi, părinți/tutori) pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu prevăzut de lege.
- Aplicarea unui tratament inegal, de excludere sau de restricționare în baza unor criterii precum rasa, naționalitata, etnia, limba, religia, categoria socială, sexul, dizabilitatea, apartenența la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu prevăzut de lege.
- Promovarea unor idei, simboluri sau doctrine care susţin şi promovează regimuri cu caracter totalitar, antisemit, extremist, fascist, iredentist, rasist, şovinist sau xenofob, dovedite a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, cu excepţia situaţiei în care acestea fac obiectul unei discipline/a unui material de studiu.
- Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în scopul răspândirii, a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
- Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
- Negarea, aprobarea, justificarea, minimalizarea sau distorsionarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, precum și a genocidului, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, potrivit legii.
În proiect sunt incluse sancțiuni pentru cei care încalcă Codul, astfel:
- Elevii care încalcă Codul vor fi sancționați conform Statutului elevului, în funcție de gravitatea faptei, prin: avertisment verbal sau scris, în cazul abaterilor minore (comentarii cu tentă discriminatorie, utilizarea unui limbaj inadecvat, glume ofensatoare etc.); scăderea notei la purtare, aplicată în cazurile repetate sau de o gravitate mai mare.
- Personalul didactic și administrativ care încalcă normele Cod va fi sancționat disciplinar conform legislației în vigoare.
”Faptele grave, cum ar fi discursul instigator la ură, promovarea ideologiilor extremiste, hărțuirea rasială sau antisemitismul, pot fi raportate autorităților competente, după caz: conducerii unității de învățământ preuniversitar – pentru măsuri administrative și aplicarea sancțiunilor interne; Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București – pentru supravegherea cazului și impunerea unor măsuri suplimentare; Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – pentru analiza și sancționarea conform legislației privind discriminarea; poliției și organelor de cercetare penală – pentru fapte care pot constitui infracțiuni, cum ar fi incitarea la ură, propaganda fascistă sau antisemită, în conformitate cu Legea nr. 217/2015 și O.U.G. nr. 31/2002”, mai prevede proiectul.



















