Acasă Examene Examenul de Evaluare Națională 2025 pentru absolvenții clasei a VIII-a începe luni,...

Examenul de Evaluare Națională 2025 pentru absolvenții clasei a VIII-a începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română

0

EVALUARE NAȚIONALĂ 2025. Absolvenții clasei a VIII-a susțin săptămâna viitoare examenul de Evaluare Națională 2025. Luni, 23 iunie, are loc proba scrisă la Limba și literatura română, miercuri, 25 iunie, se desfășoară proba la Matematică, iar vineri, 27 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă. Probele încep la ora 9.00, timpul alocat rezolvării subiectelor fiind de două ore.

Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 8.30, repartizarea candidaților pe săli realizându-se în ordine alfabetică, la nivelul centrului de examen.

  • În sala de examen, candidații sunt aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. În intervalul 8.30 – 9.00, acestora li se va explica modul de desfăşurare a probei. Sălile în care se desfășoară probele sunt dotate cu camere de supraveghere audio-video.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele Evaluării Naționale este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte. 

  • Candidații primesc subiectele în formă de broșură. Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă (120 de minute) începe după completarea casetei de identificare.

Obiecte interzise în sala de examen

  • Potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024—2025, candidații nu au voie să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și alte asemenea obiecte, aceștia având obligația de a le lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învățământ — centru de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie nu sunt primiți în examen.
  • Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. 
  • De asemenea, se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/ centrele de examen sau cu exteriorul. 
  • Candidații nu au voie să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
  • Încălcarea acestor reguli va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise etc. Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Reguli de redactare a lucrărilor

  • La probele scrise din cadrul Evaluării Naționale, candidații primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul.
  • Pentru elaborarea lucrării scrise, candidații folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru. Pentru proba de la disciplina „Matematică”, candidații pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul.
  • Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, candidații rezolvă acești itemi pe ciornă și scriu răspunsul corect în broșură.
  • La proba de limba și literatura română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
Sursa foto: Ministerul Educației (2024)
  • La proba de limba și literatura română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
  • La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. În situația în care candidatul revine asupra răspunsului selectat/încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns.
Sursa foto: Ministerul Educației (2024)
  • La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.
  • Candidații care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect. 

La expirarea celor 120 de minute acordate, candidații predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

  • Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise. La părăsirea sălii de examen, candidații nu primesc subiectele.
  • În situații obiective, neimputabile candidaților, în care, în timpul probei scrise, este luată decizia anulării și a rescrierii lucrării, se poate prelungi timpul destinat redactării, cu cel mult o oră, conform unei proceduri elaborate de către Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale

Evaluare digitalizată

La sfârșitul fiecărei probe scrise, lucrările candidaților sunt scanate, apoi încărcate pe platforma de evaluare digitalizată. În baza conturilor individuale create anterior, profesorii evaluatori au acces pe platforma digitalizată, unde sunt încărcate lucrările. 

  • ”Folosirea platformei de evaluare digitalizată permite repartizarea aleatorie a lucrărilor. Astfel, doi evaluatori ai aceleiași lucrări vor fi nu doar din școli diferite, ei pot fi și din județe diferite. Funcțiile platformei permit, la finalul evaluării fiecărei lucrări, cumularea punctajelor și descărcarea automată a borderourilor de evaluare” – Ghidul evaluării digitalizate.
  • În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise, în cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
  • În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.
  • Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Afișarea rezultatelor și vizualizarea lucrărilor înainte de contestații

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 12.00.

  • ”Comunicarea rezultatelor obținute la examenul de evaluare națională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.”

Anul acesta, candidații vor putea să își vadă lucrările înainte de a face contestație.

  • ”Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii/propriului copil, după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.”

Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor sunt programate pe 3 iulie, în intervalul orar 14.00—18.00, precum și în zilele de 4 și 5 iulie. 

  • ”Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia.”

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 10 iulie.

Media de la Evaluarea Națională reprezintă media pe baza căreia se face înscrierea în clasa a IX-a de liceu.

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere pentru admiterea la liceu 2025 va începe în data de 14 iulie și se va încheia în 21 iulie. Repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 23 iulie.

Subiecte și bareme de la simularea națională – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Subiecte și bareme de la simulările județene – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Modele de subiecte/teste de antrenament – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Subiecte și bareme Evaluare Națională 2024, clasa a VIII-a

Citește și: Broșura de admitere la liceu 2025. Ghidul adresat elevilor de clasa a VIII-a, publicat de inspectoratele școlare județene și ISMB UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.