ADMITERE LICEU 2024 – a doua etapă, București. Peste 750 de locuri au rămas libere la liceele și colegiile din București pentru etapa a doua de admitere la liceu. Pe lista liceelor se află, cu câteva locuri libere, și Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” și Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Înscrierile pentru această etapă se fac între 12 și 14 august, iar repartizarea candidaților va avea loc în perioada 19 – 20 august.
Potrivit calendarului admiterii la liceu 2024, etapa a doua a început vineri, 2 august, cu publicarea locurilor libere și continuă luni, 5 august, cu înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini/ de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Desfășurarea acestor probe este programată în intervalul 6 – 7 august, iar afișarea rezultatelor va avea loc pe 8 – 9 august. Primirea cererilor de înscriere a candidaților se va derula între 12 și 14 august, urmând că repartizarea candidaților din etapa a doua să aibă loc pe 19 – 20 august.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat vineri, 2 august, locurile rămase libere pentru etapa a doua de admitere la liceu 2024. Pe listă se regăsesc și colegii unde ultima medie de admitere, la repartizarea computerizată din luna iulie, a fost mai mare de 9:
- Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, Matematică – Informatică: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.4)
- Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, Filologie, bilingv germană: 1 loc (ultima medie de admitere: 8.87)
- Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, Filologie, bilingv engleză: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.22)
- Colegiul Național „Ion Neculce”, Filologie: 3 locuri (ultima medie de admitere: 8.95)
- Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Matematică – Informatică: 4 locuri (ultima medie de amditere: 9.32)
- Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ştiinţe ale Naturii: 5 locuri (ultima medie de admitere: 9.45)
- Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Matematică – Informatică: 3 locuri (ultima medie de admitere: 9.22)
- Colegiul Național „Spiru Haret”, Matematică – Informatică, bilingv engleză: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.8)
- Colegiul Național „Spiru Haret”, Științe Sociale: 2 locuri (ultima medie de admitere: 9.5)
- Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, Filologie, bilingv engleză: 2 locuri (ultima medie de admitere: 9.22)
- Colegiul Național „Școala Centrală”, Matematică – Informatică: 1 loc ( ultima medie de admitere: 9.05)
- Colegiul Național „Școala Centrală”, Matematică – Informatică, bilingv franceză: 1 loc (ultima medie de admitere: 8.6)
- Colegiul Național „Școala Centrală”, Matematică – Informatică, bilingv franceză: 2 locuri (ultima medie de admitere: 8.92)
- Colegiul Național „Școala Centrală”, Filologie: 1 loc (ultima medie de admitere: 8.85)
- Colegiul Național „Școala Centrală”, Filologie, bilingv franceză: 2 locuri (ultima medie de admitere: 8.77)
- Liceul Teoretic „C.A. Rosetti”, Matematică – Informatică: 2 locuri (ultima medie de admitere: 8.8)
- Liceul Teoretic „C.A. Rosetti”, Ştiinţe ale Naturii: 2 locuri (ultima medie de admitere: 8.75)
- Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Matematică- Informatică: 3 locuri (ultima medie de admitere: 9.1)
- Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Ştiinţe ale Naturii: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.25)
- Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Ştiinţe ale Naturii: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.12)
- Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Matematică – Informatică: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.42)
- Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Matematică – Informatică: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.3)
- Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Matematică – Informatică, bilingv engleză: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.37)
- Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Ştiinţe ale Naturii: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.25)
- Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Filologie: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.07)
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Ştiinţe ale Naturii: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.8)
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Științe Sociale: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.65)
- Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Filologie, bilingv engleză: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.02)
- Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Matematică – Informatică: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.52)
- Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Filologie: 2 locuri (ultima medie de admitere: 9.17)
- Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Ştiinţe Sociale: 1 loc (ultima medie de admitere: 9.3)
Lista completă a liceelor din București cu locuri libere pentru etapa a doua de admitere la liceu 2024:
Repartizarea candidaților în etapa a doua de admitere la liceu 2024
Repartizarea candidaţilor în a doua etapă de admitere la liceele din Capitală se realizează de către comisia de admitere a municipiului Bucureşti (CAMB). Potrivit procedurii publicate pe site-ul ISMB, la această etapă de admitere pot participa candidații (inclusiv cei care candidează pe locurile speciale pentru romi sau pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă) care:
- au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunţat, în scris, la locul ocupat;
- nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat;
- sunt absolvenți ai clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la începerea cursurilor anului școlar 2024-2025 și care au participat la procesul de admitere, având medie de admitere, în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ;
- sunt absolvenți ai clasei a VIII-a, dar nu au susținut Evaluarea Națională și nu li se poate calcula media de admitere;
- sunt absolvenți ai învățământului gimnazial care au studiat în străinătate și, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Națională de la sfârșitul clasei a VIII-a.
Conform reglementărilor în vigoare, în etapa a doua vor fi repartizați mai întâi candidații cu medie de admitere, apoi cei care nu au susținut Evaluarea Națională și nu au medie de admitere.
- Repartizarea candidațiilor cu medie de admitere se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opțiunilor exprimate în cererea de înscriere și în limita locurilor rămase libere după repartizarea computerizată și după rezolvarea situațiilor speciale. Potrivit procedurii, repartizarea acestor candidați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală a efectivului de elevi se face cu respectarea criteriului referitor la media de admitere (media de admitere a candidatului este mai mare sau egală cu media de admitere a ultimului admis, prin repartizare computeriztaă, la profilul, specializarea, clasa de la liceul/ colegiul respectiv, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidații de etnie romă și pentru candidații cu CES), fără a depăși numărul maxim legal de elevi la clasă.
- Pentru absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională şi cărora nu li se poate calcula media de admitere, precum și pentru absolvenții învățământului gimnazial care au studiat o perioadă din învățământul gimnazial în străinătate și, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Națională, dar au medie de absolvire a gimnaziului, calculată ca medie aritmetică a rezultatelor obținute doar în anii de studiu parcurși în România, repartizarea se face de către CAMB, după repartizarea celor cu medie de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII și în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere, în limita locurilor rămase libere. Acești candidați ”nu pot fi repartizaţi în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală a efectivului de elevi”.
- Pentru absolvenții învățământului gimnazial cu studii gimnaziale efectuate integral în străinătate, repartizarea se face de către CAMB, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere, în limita locurilor rămase libere după repartizarea absolvenților învățământului gimnazial cu medie de absolvire a claselor V-VIII.
Repartizarea candidaților în etapa a doua de admitere la liceu se face în plenul CAMB, deciziile fiind luate cu majoritate de voturi, se mai arată în procedură.
Depunerea cererilor de înscriere
Cererile de înscriere, însoțite de documentele specifice, se transmit prin e-mail sau se depun la sediul Colegiului Național „Școala Centrală”, în perioada 12-14 august.
În cerere, candidații exprimă un număr de maximum 10 opțiuni. Completarea cererii cu codurile liceelor/ colegiilor se face respectând Lista cu locurile libere, codurile fiind preluate din Broșura de admitere pentru anul școlar 2024-2025.
Candidații care au primit rezoluție favorabilă depun, la unitățile de învățământ la care au fost repartizați, în perioada 21-23 august 2024, dosarul de înscriere care cuprinde: cererea de înscriere; cartea de identitate (dacă e cazul) și certificatul de naștere; adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională – clasa a VIII-a; foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu media generală calculată); fișa medicală.
Calendarul etapei a doua de admitere la liceu 2024
Citește și:
- Începe a doua etapă de admitere la liceu 2024. Înscrierile au loc între 12 și 14 august. Participă și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională
- Peste 1.600 de candidați nu au fost repartizați în licee. Numărul locurilor neocupate, după prima etapă de admitere: aproape 7.000