Ministerul Educaţiei a anunţat că a trimis spre publicare la Monitorul Oficial un ordin care prevede că situația școlară a elevilor din învățământul de arte, pe clase, poate fi încheiată fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar.
”Ministerul Educației continuă adaptarea activităților de final de an la eventualele pierderi de învățare generate de perioada în care a avut loc protestul personalului din învățământul preuniversitar. În acest sens, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul nr. 4457/2023 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă, aprobat prin OMECTS nr. 5569/2011.
Conform noilor prevederi, în anul școlar 2022 – 2023, situația școlară a elevilor din învățământul de arte, pe clase, poate fi încheiată fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar. Unitățile de învățământ vor comunica elevilor și părinților informații privind modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă”, a informat, miercuri, Ministerul Educației.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial: