Calendar BAC 2023. Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie

0

BAC 2023. Calendarul examenului de Bacalaureat 2023 a fost modificat în ceea ce privește perioada de înscriere la prima sesiune de examen. Potrivit unui ordin al ministrului Educației, publicat miercuri, 19 aprilie, în Monitorul Oficial, înscrierea candidaților va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie. 

Calendarul aprobat inițial prevedea că înscrierile la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023 se vor desfășura în perioada 29 mai—2 iunie 2023. Astfel, conform noului calendar, perioada de înscrieri a fost prelungită până miercuri, 7 iunie.

Examenul va începe în data de 12 iunie cu probele de evaluare a competențelor, iar prima probă scrisă, la Limba și literatura română, va avea loc pe 26 iunie. Pe 27 iunie, absolvenții de liceu vor susține proba obligatorie a profilului, pe 28 iunie – proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 29 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate obținute de candidați vor fi publicate pe 3 iulie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 7 iulie. În anul școlar 2022-2023, cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a se vor încheia pe 2 iunie.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2023, prima sesiune:

  • 29 mai—7 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
  • 4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.