Patru medalii de aur, două medalii de argint și locul I pe națiuni pentru elevii români la Balcaniada de Matematică pentru Juniori 2022

0

Lotul olimpic de juniori al României a obținut un palmares absolut impresionant la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori/JBMO (Sarajevo, 26 iunie – 3 iulie): patru medalii de aur (dintre care două cu punctaj maxim), două medalii de argint și locul I în clasamentul pe națiuni cu 224 de puncte (din 240 posibile), a informat, sâmbătă, Ministerul Educației.

Acest punctaj stabilește un record în istoria competiției în privința scorului general pe echipe, echipa României fiind prima care reușește să-l atingă”, arată sursa citată.

Elevii medaliați cu aur sunt Aida Mitroi (Școala Gimnazială Nr.16 „Take Ionescu” din Timișoara), Victor-Vasile Dragoș (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare), Radu-Ionuț Stoleriu (Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași) și Andrei Vila (Liceul Internațional de Informatică din București).

Aida Mitroi și Victor-Vasile Dragoș au încheiat probele de concurs cu punctaj maxim (40 de puncte).

Medaliile de argint au fost adjudecate de David Ghibu (Liceul Internațional de Informatică din București) și Emanuel Mazăre (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Pitești). Toți cei 6 componenți ai lotului sunt elevi în clasa a VIII-a.

Sursa foto: Ministerul Educației

Echipa a fost coordonată de prof. Marius Perianu (Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina) – leader, prof. Cristian-Teodor Mangra (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) – deputy leader și Cristian Lazăr (Colegiul Național din Iași) – observator.

La ediția din acest a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (competiţie rezervată elevilor cu vârste sub 15 ani și jumătate) au participat concurenți din 18 ţări (11 țări cu statut de membru: Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia, respectiv 7 cu statut de invitat: Arabia Saudită, Azerbaidjan, Croația, Franța, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan). Echipele sunt formate, de regulă, din 6 elevi, iar țara-gazdă poate înscrie două echipe în concurs.

Sursa foto: Facebook/ Societatea de Stiinte Matematice din Romania

Citește și: După Evaluarea Națională, Emanuel se pregătește pentru Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. Anul trecut, a obținut medalia de aur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.