Ministerul Educației, despre organizarea olimpiadelor: Contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor competițiilor în condiții de siguranță

0

Ministerul Educației a transmis, luni, o serie de precizări cu privire la organizarea olimpiadelor școlare, explicând că a decis ”reluarea etapizată” a acestora, iar în perioada următoare, listele cu competiţii vor fi actualizate cu alte olimpiade şi concursuri care nu prevăd etape internaţionale, precum olimpiadele de istorie sau de limba şi literatura română.

Ministerul Educației a reacționat astfel la criticile privind neincluderea pe lista olimpiadelor și concursurilor școlare a unor competiții precum Olimpiada Națională de Limba Engleză, Olimpiada de Limba și Literatura Română și Olimpiada de Istorie.

”Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiții în condiții de siguranță, motiv pentru care principiul care a stat la baza primei selecții a fost prioritizarea participării României la competițiile internaționale anunțate pentru anul 2022. Toate competițiile listate în prima etapă sunt competiții care prevăd etape internaționale”,  a precizat Ministerul Educației.

În perioada următoare, listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de istorie sau de limba și literatura română”, au mai informat reprezentanții Ministerului Educației.

Precizările Ministerului Educației privind reluarea organizării olimpiadelor și concursurilor școlare:

”După doi ani de întrerupere, Ministerul Educației a decis reluarea etapizată a olimpiadelor și concursurilor școlare.

La momentul suspendării competițiilor școlare, erau programate 78 de olimpiade naționale, 67 de concursuri naționale, 171 de concursuri educative cu finanțarea Ministerului Educației, precum și 150 de concursuri educative naționale și 1.839 de concursuri regionale și interjudețene fără finanțarea Ministerului Educației.

În condițiile în care descentralizarea este un deziderat general susținut de către cea mai mare parte a societății, analiza celor peste 2.000 de concursuri regionale/ interjudețene/ naționale se va face într-o manieră profesionistă și responsabilă, Ministerul Educației susținând într-un fel sau altul orice activitate care poate genera un plus de pregătire în rândul elevilor.

Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiții în condiții de siguranță, motiv pentru care principiul care a stat la baza primei selecții a fost prioritizarea participării României la competițiile internaționale anunțate pentru anul 2022. Toate competițiile listate în prima etapă sunt competiții care prevăd etape internaționale.

În perioada următoare, listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de istorie sau de limba și literatura română.

De asemenea, metodologia-cadru, regulamentele specifice de organizare și desfășurare și calendarul competițional vor fi adaptate contextului și vor fi trimise spre publicare în cel mai scurt timp.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.