Structurile arondate şcolilor pot funcționa cu prezență fizică, dacă peste 60% din personal este vaccinat – secretar de stat

0
Foto: citynews.ro

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, vineri, că structurile arondate şcolilor pot desfăşura cursuri cu prezenţă fizică de săptămâna viitoare, dacă peste 60% din personal s-a vaccinat împotriva COVID-19, chiar dacă la nivelul întregii unităţi de învăţământ această condiţie nu este îndeplinită, scrie Agerpres.

„Săptămâna viitoare, cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar se vor desfăşura în aceleaşi condiţii în care au început după vacanţă, cu mici reglaje necesare după prima săptămână şi constatate la nivelul ministerului şi am să dau un singur exemplu.

Ştiţi bine că luăm în calcul rata de vaccinare la nivelul unităţii, însă, de săptămâna viitoare, am permis unităţilor şcolare să facă şi separat, pe structuri arondate. Numărul de structuri arondate este aproximativ de trei ori mai mare decât numărul unităţilor de învăţământ cu o personalitate juridică, astfel încât, dacă într-o comună, o grădiniţă, de exemplu, care are trei angajaţi, depăşeşte rata de 60% de vaccinare, ea poate funcţiona, chiar dacă la nivelul întregii unităţi cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit”, a spus Sorin Ion, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că astfel s-a dat o mai mare autoritate unităţii de învăţământ.

Astăzi suntem în proces de centralizare a datelor cu privire la numărul de unităţi şcolare care încep cursurile de luni sau reiau cursurile de luni faţă în faţă şi cele care sunt în sistem online. Avem la acest moment doar din 36 de judeţe, pentru că încă nu s-au finalizat toate consiliile de administraţie din şcoli. Până la sfârşitul zilei vom avea date complete. Pe date din 36 de judeţe, peste 70% din numărul de unităţi de învăţământ structuri şi cu personalitate juridică vor începe în sistem faţă în faţă”, a adăugat Sorin Ion.

Citește și: Ministerul Sănătății: Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va face în clasă, în prima şi în a patra zi a săptămânii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.