Școlile din București, aproape de trecerea în sistem online. Rata de infectare a ajuns la 5,57 la mia de locuitori

0

Rata de infectare a ajuns, marţi, la 5,57 la mia de locuitori în Capitală. Odată depășit pragul de 6 la mie, școlile trec în online, dar acest lucru ar urma să se întâmple de săptămâna viitoare, întrucât scenariile de funcționare a școlilor se stabilesc săptămânal, pe baza ratei de vineri.

Dr. Angelica Chirică, reprezentant DSP, a declarat că în Bucureşti este probabil ca miercuri să ajungă la 6 rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori și a arătat că se aşteaptă raportarea de vineri pentru a trece unităţile de învăţământ în scenariul 2.

„Legat de rata aceasta, care probabil va ajunge mâine la 6, conform prevederilor din ordinul comun, aplicăm un scenariu sau altul raportându-ne la rata de vineri. Deci pentru a schimba scenariul după care funcţionează unităţile de învăţământ, adică a trece în scenariul 2, însemnând că antepreşcolarii, preşcolarii vin la şcoală, au prezenţă fizică, cei din învăţământul special vin la şcoală, cei care merg în online sunt doar elevii, aşteptăm rata de incidenţă de vineri şi atunci vom hotărî scenariul în consecinţă”, a precizat dr. Chirică, conform Agerpres.

Potrivit ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației, școlile funcționează cu prezență fizică până la o rată de infectare de 6 la mie. După depășirea acestui prag, toți elevii trec în sistem online, rămânând deschise creșele, grădinițele și școlile speciale, până la intrarea localității în carantină. Scenariul de funcționare al unităților de învățământ se actualizează săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri.

Scenariul 1

  • Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Scenariul 2

  • a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
  • b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul specialIncidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.