Calendarul dublării alocațiilor pentru copii, discutat în Guvern. Prima majorare, în septembrie UPDATE

0
Foto: gov.ro

Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede dublarea alocațiilor copiilor în etape. Potrivit calendarului propus de Ministerul Muncii, prima majorare a alocațiilor – cu 20% – ar urma să aibă loc la 1 septembrie. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani și cei de până la 18 ani cu dizabilităţi – 369 de lei.  Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

UPDATE Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat, miercuri seara, la finalul ședinței de Guvern, că a propus un proiect de Ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, acestea urmând să fie dublate după un calendar ce are anumite etape.

„În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape.

Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, „ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an”, respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie.

Astfel, la finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a precizat ministrul Muncii.


Știrea inițială

”Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va prezenta astăzi, în şedinţa de Guvern, proiectul ordonanţei de urgenţă care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, în cuantumul prevăzut de noua lege, 300 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani, respectiv, 600 pentru cei între 0 şi 2 ani şi pentru copiii cu dizabilităţi de la 0 la 18 ani.

Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta şi cel pentru anii viitori va fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi la 1 iulie cu câte 20% şi la fel în 2022„, a declarat, la începutul reuniunii Guvernului, ministrul Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că a avut consultări cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Justiţiei. „Aceasta este propunerea pe care o formulăm şi o vom discuta împreună în cursul şedinţei. V-aş ruga să aveţi în vedere această propunere pentru creşterea alocaţiilor, astfel încât să putem avea un cadru reglementat încă din cursul acestei săptămâni”, a spus Alexandru.

Premierul Ludovic Orban a arătat că, practic, alocaţia pentru copii va fi dublată la data de 1 iulie 2022. „Am văzut prognozele şi, într-adevăr, putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat Orban.

Iohannis: Cu toții ne dorim ca această dublare să devină realitate

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, miercuri, că majorarea alocaţiilor se va face treptat, nefiind posibilă o dublare ”de azi pe mâine.”

”Noi ne dorim, sincer, să creștem și alocațiile și pensiile, însă de la dorința sinceră la putința sinceră, de multe ori, este o cale un pic mai lungă. (…) Pur și simplu, nu sunt bani pentru toate. Totuși, am rugat Guvernul să găsească metodele cele mai bune pentru a veni cu propuneri de majorări, atât cât se poate. (…)

PNL a fost primul care a propus anul trecut dublarea alocațiilor pentru copii și s-a obținut acest lucru. PSD-ul probabil a vrut să copieze măsura și a venit iarăși cu o dublare care, în acest moment, sigur nu va fi posibilă de azi pe mâine. Însă, și eu și Guvernul, cu toții ne dorim ca această dublare să devină realitate. Și dacă nu este posibilă de azi pe mâine, poate devine posibilă în etape sau, cum spune cineva, pas cu pas.

Primul pas, cu siguranță, va putea fi făcut destul de repede și așteptăm ca Guvernul să vină cu un calcul care va fi făcut împreună cu calculul pe rectificarea bugetară și vom avea o creștere a alocațiilor”, a declarat șeful statului.

Citește și: Klaus Iohannis: Școala sigur nu va începe în condiții normale. Pandemia nu dispare până în septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.