Experiența școlii online. Ce le-a plăcut cel mai mult elevilor, ce le-a lipsit în această perioadă și ce ar lua la clasă – Aspire Teachers

1
Foto: pixabay.com

Mai mulți profesori din comunitatea Aspire Teachers au relatat experiența trăită de elevi în școala online, pe baza răspunsurilor oferite de aceștia la mai multe întrebări. Printre acestea, ce le-a plăcut cel mai mult în această perioadă, ce au învățat, ce le-a lipsit, ce ar lua din școala online în școala normală și, nu în ultimul rând, dacă ei ar fi profesori, ce ar face diferit în timpul lecțiilor online.

Potrivit analizei realizate de Aspire Teachers, elevii din ciclul primar simt în această perioadă lipsa spațiului fizic, a colegilor, a învățătorilor și a atmosferei din clasă, dar au învățat să fie mai răbdători, să respecte când ceilalți vorbesc, să fie mai atenți, să lucreze mai mult individual în contextul unui program mai flexibil și cu ore mai puține. Tot ei spun că le-ar plăcea ca, pe viitor, la școală, să fie folosite și instrumentele online, precum clasa virtuală Google, quiz-urile și aplicațiile online.

În schimb, elevii de gimnaziu, arată Aspire Teachers, au descoperit că se pot adapta mai repede, că le e dor de școala normală, au învățat să-și aprecieze mai mult profesorii și au descoperit puterea resurselor interactive online și a clipurilor video pe care le-ar lua și în școala fizică. Dacă ar fi profesori, cei mai mulți ar aduce jocuri și exerciții practice, prin care să facă învățarea mai ușoară și mai relevantă, și-ar implica toți colegii și chiar și-ar aduce la școală și părinții.

Ce au spus elevii. Experiențele relatate de profesori

Cristina Branea, profesoară de biologie, Colegiul Național Unirea, Târgu Mureș, clasa a IX-a

  • Cel mai mult le-a plăcut în școala online: utilizarea tehnologiei, confortul locuinței, noi metode de învățare, programul mai scurt și mai flexibil, oportunitatea pentru studiu aprofundat, termenele mai lungi pentru teme și proiecte și profesorii calmi.
  • În timpul lecțiilor online, au învățat că nu este atât de greu să fi autodidact în era internetului, au aflat cum să selecteze mai bine resursele online și cât de repede se pot adapta și interacționa aproape în orice context. În timpul săptămânii Școala Altfel, elevii au făcut prăjituri pentru medicii din linia întâi de la spitalul județean pe care le-au trimis împreună cu un mesaj de încurajare și mulțumire.
  • Cel mai mult le-a lipsit: interacțiunea directă cu colegii și profesorii, zilele acelea extrem de productive, pauzele și atmosfera de la clasă, acel ping-pong rapid de idei și freamătul din curtea școlii.
  • Ar vrea să învețe mai mult cum să folosească eficient tehnologia în orele normale și cum să-și aleagă singuri calea.
  • Ar lua în școala normală: notițele luate direct pe dispozitive și deschiderea profesorilor spre noi explorări.
  • Dacă ar fi profesori, ar face mai multe jocuri, s-ar axa mai mult pe relația cu elevii și nu s-ar îngrijora prea tare pentru ce au pierdut, ci ar încerca să creeze ceva pentru care, poate, nu au avut timpul necesar.

Irina Constantinescu, profesoară de geografie și directoare, Eco-școala Matei Gr. Vlădeanu, Cândești, Dâmbovița

  • Elevilor le-a plăcut că, pentru prima dată, pot folosi telefoanele în timpul orelor online pentru a învăța, au apreciat predarea mai interactivă și vizuală, cu clipuri video și teste-fulger și au recreat un spațiu de normalitate, revăzându-și profesorii și colegii.
  • Au învățat să fie mai pozitivi și au câștigat încredere când au văzut că pot face progrese, chiar și urmărind de pe telefon lecțiile.
  • Le e dor de colegi, de aerul din curtea școlii și de timpul petrecut cu colegii și profesorii.
  • Vor să învețe mai multă geografie, cum să fie de ajutor, cum să învețe mai bine și să-și gestioneze propriile emoții.
  • Mai departe, ar lua bucuria profesorilor de a preda, telefonul, lucrul în echipă, stimuli video și link-urile cu materiale de pe care pot lucra independent sau împreună cu colegii și trezitul mai târziu dimineața.
  • Dacă ar fi profesori, ar invita părinții la ore, ar aduce mai multe exemple practice, studii de caz și jocuri care să facă învățarea mai ușoară și ar da mai puține teme.

Liliana Olărașu, profesoară de matematică, Școala Gimnazială Vasile Conta, Iași

  • După ce s-au obișnuit cu sesiunile online, cei mai mulți elevi au învățat să fie mai disciplinați și și-au fixat mai bine rezolvările problemelor, prin exercițiu repetat. Pe lângă orele de matematică, la dirigenție și în Școala altfel, au interacționat cu invitați externi, au vorbit despre interesele și pasiunile lor și au fost onești cu propriile emoții, înțelegând cât de important este să și le gestioneze, mai ales în perioada de izolare socială.
  • „Părerea mea despre orele online este una foarte bună. La început a fost mai greu până m-am obișnuit cât de cât sa folosesc și această platformă (Zoom și apoi Webex). Sinceră să fiu nu văd nicio diferență între orele online și orele tradiționale, în sensul că aveți același stil de predare în ambele situații, iar eu chiar și la orele online mă simt ca la școală: orele sunt la fel de distractive și frumoase!” (Mălina)
  • „Din punctul meu de vedere, orele online sunt de mare ajutor în aceasta perioadă, deoarece în anumite situații înțeleg mult mai bine decât în clasă, învăț sau fixez unele tipuri de exerciții și mă fac sa fiu mai productivă.” (Denisa)
  • „Lecțiile online de matematică ne sunt de mare ajutor în aceasta perioadă, deoarece cu ajutorul profesorilor reușim sa învățăm și să repetăm constant anumite lucruri. Deși uneori este mai greu din cauza tehnologiei sau a diferiților factori, avem noroc de profesorii ce ne sprijină atât cu rezolvări ale problemelor, cât și cu bunăstare și sfaturi oferite cu drag, ajutandu-ne să luptăm cu matematica zi de zi.” (Amalia)
  • „Pentru mine, e mult mai obositoare întâlnirea pe Zoom decât multe ore la şcoală. Concentrarea nu e la fel şi, parcă, nici eficiența. Astfel, cred că mă ajută şi mă responsabilizează aceste ore clare de matematică. Restul ține de mine: cât de mult mă străduiesc să fiu eficientă, cât de mult mă concentrez. Iar ora de începere ideală ar fi pe la un 8 şi jumătate, în opinia mea. (Rebecca)
  • „Orele de matematica online sunt utile și încântătoare. În fiecare zi învăț ceva nou. Cele de dirigenție sunt distractive și relaxante, cu teme interesante de dezbătut. Totul îmi place foarte mult și nu o sa uit niciodată această perioadă de provocare atât pentru noi, elevii, cât și pentru profesori. De-abia aștept să ne revedem!” (Ioana)
  • „Consider că lecțiile de matematică sunt foarte frumoase și atractive. Îmi place că ne-am apropiat mai mult de colegi și de doamna profesoară, deoarece avem curajul de a ne arată fața și interesul comun (să învățam din greșeli, să repetăm și să comunicăm la oră de matematică). Mai pe scurt îmi plac mult orele online, faptul că putem face glume și că ne cunoaștem mai bine unii pe alții. (Alexandra)
  • „Este un fel de școală, mai amuzantă și mai creativă.” (Alexandru)
  • „Consider că lecțiile online de matematică și de dirigenție ne-au oferit un program mai complex de lucru, ajutându-ne să ne organizăm, iar activitățile din Școala Altfel ne-au stimulat foarte mult creativitatea și imaginația. (Mădălina)
  • „Orele online mi se par foarte interesante și plăcute, dar nimic nu poate înlocui orele normale când merg la școală! (Alina)

Marius Lobază, profesor de matematică, Colegiul Național Bănățean din Timișoara, clasa a V-a

Ce le-a plăcut cel mai mult în școala online:

  • Libertatea, creativitatea, trezitul mai târziu dimineața.
  • Am învățat un nou mod în care pot fi predate lecțiile.
  • Mi-a plăcut posibilitatea de partajare a ecranului și faptul că pot vedea colegii în același timp.
  • Am avut acces la informații pe internet link-uri și video, și am continuat învățarea.
  • Temele mai puține și lipsa ghiozdanului greoi.
  • Lecțiile mai scurte și prin jocuri, cu materialele vizuale și clipurile de pe YouTube.

Ce au învățat din lecțiile online?

  • La unele materii am învățat ca de obicei și am înțeles ușor.
  • Noțiuni noi de matematică (geometrie) și aprofundarea fracțiilor, au rezolvat exerciții împreună și au folosit telefonul pentru quizlett.
  • Aplicațiile de meeting online.
  • Să fie mai organizați și mai atenți, ca să nu piardă informații.

Ce le-a lipsit cel mai mult?

  • Colegii, curtea școlii, profesorii.
  • Glumele și interacțiunea direct cu ceilalți.
  • Orele predate la școală și pauzele petrecute cu colegii.

Ce ar vrea să învețe mai departe?

  • Desen, design interior, tot ce este legat de orientare în spațiu, culori și forme.
  • Să folosească fără emoții calculatorul și platformele online.
  • Cum ar fi să fie profesori și să posteze lecții.

Ce ar lua din școala online în școala normală?

  • Folosirea telefoanelor și laptopurilor la mai multe materii.
  • Mai puține teme și multe dintre materialele prezentate de profesori.
  • Emoțiile mai puține.
  • Dependența mai mică de manuale și caiete; ar prefera să aibă mai multe teme care presupun tableta.

Dacă ar fi profesori, ce ar face diferit în timpul lecțiilor online?

  • Nu ar schimba nimic.
  • Ar folosi mai multe jocuri online pentru învățare.
  • Un program mai flexibil, care să nu se aglomereze mai multe materii grele într-o zi.

Citiți mai mult AICI.

Nadia Tufă, Școala Gimnazială George Călinescu Onești, prof. înv. primar, clasa a IV-a B

Cel mai mult mi-a plăcut în școala online…

  • Că ne putem vedea când vrem prin platformă; avem un program flexibil; trezirea mai târziu.
  • Înveselirea, urările de dimineață (cu rimă), dispoziția creată: ne amuzăm la fiecare oră, ne salutăm diferit în fiecare zi.
  • Sunt ore mai puține.
  • Ne face să ne grăbim stilul de lucru, având la dispoziție doar 40 de minute. Îmi mai place că reușim să nu pierdem lecțiile, iar fiecare copil are dreptul la răspunsuri.
  • Putem cere și primi explicații în timp real și prin chat.
  • Învăţăm să ne respectăm atunci când vorbim şi fiecare elev poate lucra individual fără a fi influenţat de alt coleg.
  • Cum am încărcat temele, că am învățat să lucrez pe mai multe platforme.
  • Putem continua lecțiile, dacă am o nedumerire o intreb pe doamna si putem discuta împreuna toate lecțiile.
  • Lucrez pe calculator, de acasă, nu pierd din timp pe drum.

În timpul lecțiilor online am învățat:

  • Că nu trebuie să ne stresăm dacă ceva nu funcționează, dacă suntem conștiincioși, putem lucra ca la școală și că participatul la ore e la fel de important ca învățatul la școală.
  • Trebuie să fim alături de toți colegi și să ne prețuim, că acum văd că ne e dor unul de celălalt în perioada asta; în afară de lecțiile predate, am învățat că este important să avem contact unii cu alții chiar și cu ajutorul internetului.
  • Am învățat multe lucruri. De exemplu: la matematică am făcut transformări pe baza unităților de măsură și am rezolvat probleme, la română am învățat povestiri noi, la istorie, am învățat despre Alexandru Ioan Cuza, Carol I și Ecaterina Teodoroiu. Într-un final, la fiecare materie am ajuns la lecțiile de zi.
  • Am învățat lucruri noi la fiecare disciplină. Am învăţat de asemenea că atunci când vrem ceva cu adevărat, putem face (tema, participarea la lecţii, conectarea online).
  • În timpul lecțiilor online am putut repeta noțiunile dobândite din anii anteriori, cum să mă descurc mai bine la calculator, am învățat noțiuni noi.
  • Putem face mai multe lucruri într-un timp mai scurt.
  • În timpul lecțiilor online am învățat să fiu independentă; să lucrez mai mult individual; am învățat cum să mă organizez mai bine și mai ușor; cum să mă descurc, orice s-ar întâmpla.
  • Am învățat să folosesc Zoom și Easyclass și să lucrez pe platforme online.
    Putem învăța normal chiar dacă suntem într-o situație dificilă și nu putem merge la școală.

Îmi e dor de…

  • Acea stare de bine pe care o aveam când eram la școală
  • Îmbrățișarea Lotușilor, clasa mea, să pot atinge creta și tabla, mesajele pozitive de pe tablă. și blândețea doamnei pe care o simțeam din privirea ei
  • Pauzele în care puteam vorbi cu colegii
  • Ieșitul afară și joaca cu prietenii mei.

Pe viitor, aș vrea…

  • Să învăț lucruri noi, precum mai multe unități de măsură, povestiri palpitante, realizările domnitorilor, comportamente morale, lucruri despre România; despre Regina Maria, dacă tot am vizionat filmul; lucruri pe care nu le știu sau pe care nu le-am înțeles până acum pentru a putea parcurge întreaga materie; despre al doilea război mondial deoarece mi-a plăcut mult ora despre primul război.
  • Să scriu numai pe caiete online.
  • Ore în care să învăț să stăpânesc mai bine calculatorul.
  • Cum să-mi fac temele mai repede, dar digital.

În școala normală aș duce mai departe…

  • Copiii care răspund în școala online pentru că sunt elevi care răspund mai mult în școala online decât în cea normală
  • Transmiterea temelor, orele distractive și urările de dimineață
  • Flexibilitatea programului
  • Materialele pe care le-au lucrat împreună virtual, pentru a le da idei celorlalți copii
  • Minim 2 ore de informatică pe săptămână (să știe toți noțiunile de bază ale unui calculator / laptop).
  • Vizualizarea temelor de către doamna învăţătoare înainte de a le prezenta, acordarea unui timp limită pentru fiecare sarcină de lucru şi încadrarea în acest timp
  • Lucrul pe calculator, aplicațiile online, temele și testele online
  • Îmbrăcămintea mai lejeră.

Dacă aș fi profesor…

  • Aș face o oră în care sa povestim întâmplări haioase de acasă. Dacă aș fi profesoară, aș face activități de relaxare și aș întreba elevii ce activități practică în casă, în timpul liber.
  • Aş face ca toţi copiii să fie fericiți.
  • Singurul lucru pe care l-aș face diferit ar fi să atrag copii spre aceste cursuri online. Dacă aș fi profesor, nu aș face nimic diferit față de ceea ce face deja doamna învățătoare în timpul lecțiilor online. Consider ca lecțiile pe care le ține doamna mea sunt grozave.
  • Aș acorda câteva minute pentru înviorare la începutul fiecărei zile.
  • Eu aș vrea să învățăm foarte mult prin joc, deoarece așa mă atrage pe mine învățatul, mai ales când joc jocuri de echipă.
  • Aș începe programul cu ceva relaxant, un dans, o glumă, un joc pentru a crea o atmosfera relaxantă, aș da teme mai puține, deoarece consider că suntem mult mai solicitați decât înainte. Aş face mai multe jocuri pentru învățare și ore de activitate fizică pentru a ne dezmorți.
  • Le-aș povesti despre lecția ce o predau, dar cu amuzament încât copiii să se distreze și i-aș mai întreba cum le este în această perioadă. Aș glumi mai mult cu elevii si i-aș lăuda pentru străduința lor, astfel încât aceștia să participe cu drag la aceste ore online.
  • Eu doar aș schimba ordinea materiilor.
  • Aș înlocui caietele cu laptopurile sau calculatoarele.

Adriana Lefter, Școala Gimnazială nr. 5, Elena Doamna, Tecuci, clasa a II-a

  • Elevii au trecut prin stări diferite, de la entuziasmul primelor întâlniri, apoi la nostalgie și dor de Școala pe care o cunoșteau, pentru ca mai apoi să înțeleagă că această este singura soluție de a continua școala. La finalul primelor săptămâni de lucru online, înainte de vacanță, copiii au alcătuit câte un text în care și-au notat gândurile și impresiile. Era mult dor și tristețe, multă nostalgie căci toate textele s-au încheiat cu „Vreau la Școală!”.
  • Acum, când toată situația din învățământ este mai clară și atitudinea copiilor s-a schimbat, au înțeles și ne-am adaptat împreună. Cel mai mult le place în Școala online programul, care este mai flexibil. Orele de curs încep la 9:30 și respectăm pauzele în care îi împart pe grupe, pe Zoom, și se simt ca în pauzele de la Școală. La fel de mult le place confortul de acasă, „orele din dormitor sunt foarte plăcute”, spun unii și le place că școala este pe calculator, telefon, tabletă – dispozitivele pe care ei le iubesc așa de mult. 
  • În Școala online elevii și-au îmbunătățit competențele digitale, exersând tot felul de platforme și aplicații pe care le-am folosit frecvent. Mulți au recunoscut că au devenit mult mai răbdători, mai atenți și și-au dat seama că Școala poate fi făcută și în acest mod în situații de nevoie.
  • Chiar dacă aceste noi provocări îi entuziasmează, recunosc că le este foarte dor de colegi, de doamna învățătoare, de pauzele pline de joc, de salutul de dimineață și le este foarte dor de Libertate!
  • Își doresc pe mai departe să continuăm în același ritm, să învățăm din toate, cum facem noi acum, să ne jucăm online jocuri educative, să învățăm și să ne bucurăm de orice activitate petrecută împreună.
  • Această perioadă va avea un mare impact asupra elevilor și asupra viitorului învățământului, de aceea și ei spun că pe viitor folosirea tehnologiei nu ar trebui îngrădită și limitată în școală, că ori de câte ori din orice motiv un coleg va lipsi să poată participa online alături de colegi la orele din clasă. O altă idee care m-a impresionat a fost să păstrăm regula de a realiza câte un video pentru orice lecție de predare, astfel încât un elev să aibă posibilitatea să îl vizioneze ori de câte ori va avea nevoie, căci ei sunt diferiți și noțiunile le asimilează în ritm diferit.
  • La întrebarea dacă ar fi profesori, unii au menționat că structura orelor pe care am creat-o acum este foarte atractivă și interactivă și ar merge pe același program, iar unii ar dori să aducă și alți invitați cu care să desfășoare activități și jocuri.

Raluca Voina, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu, Brașov, prof. înv. primar, clasa I

Cel mai mult mi-a plăcut în școala online:

  • Că am învățat să lucrez mai bine pe calculator și am putut să învăț, dar și să stau acasă cu mama.
  • Că mă pot vedea cu colegii online, faptul că uneori termin repede temele și că pot prezenta clasei lucrările pe care le-am realizat acasă.
  • A fost interactiv, am socializat cu doamna și colegii, am învățat lucruri noi la matematică, explorarea mediului și limba română.
  • Am primit de citit lecturi interesante.
  • Trezitul mai târziu, orele mai puține și temele plăcute
  • Nu am așa mari emoții ca la școală. Avem proiecte de desenat și prezentat.
  • I-am văzut pisica doamnei și mi-a plăcut că nu stăm așa mult online. Am avut mai mult timp pentru teme.
  • Mi-au plăcut noul fel de predare, să fac matematica online și să lucrez pe tabletă.
  • Am putut să am pisica lângă mine în timpul orelor.
  • N-am mai purtat uniformă.

Ce am învățat:

  • Scăderea numerelor naturale cu trecere peste ordin și litere noi.
  • Că trebuie să vorbesc atunci când sunt întrebat, ca să ne putem înțelege cu toții.
  • Am învățat să ne încadrăm mai bine în timp când prezentăm sau povestim.
  • Am învățat grupuri noi de litere, am făcut recapitulări, am prezentat lecturile preferate și activitățile de acasă, am făcut o activitate cu oul de Paște, aproape tot ceea ce am fi învățat la școală.
  • Am învățat să mă adaptez!
  • Am avansat la lecții și am învățat să folosesc laptopul mamei.
  • Am învățat să fiu un pic mai atentă. Și am înțeles tot.
  • Am învățat să scriu pe calculator, scăderi, adunări și să comunicăm în alt mod.

Cel mai mult mi-a lipsit în această perioadă:

  • Îmbrățișarea doamnei învățătoare și îmi este dor să mă țină de mână când scriu litere noi.
  • Pauzele petrecute afară.
  • Ora de religie.
  • Mi-a lipsit să mă văd cu prietenii mei și cu colegii de clasă și să mă plimb.
  • Mi-au lipsit colegii din „viața reală”, schimbul de cartonașe, schimbul de cărți, alergatul în pauză.
  • Natura, mersul în parc cu rolele, libertatea de a ieși din casă.

Mai departe, aș vrea să învăț…

  • Adunările cu trecere peste 100
  • Litere noi de mână
  • Să pictez
  • Jocuri și exerciții diverse
  • Să continuăm cu materia
  • Mai multe despre știință
  • Tot alfabetul!
  • Despre animale
  • Să fiu expertă în probleme de matematică.

Din școala online aș lua în școala normală…

  • Laptopul
  • Nimic, îmi place mai mult școala normală
  • Să ne mai întâlnim online și să povestim despre ceea ce am citit
  • Roata cu adunări și scăderi
  • Răbdarea
  • Un program mai redus de ore
  • Ore și pe calculator, pauza puțin mai mare
  • Ore de lectură la școală
  • Ca toți copiii să ridice mâna și să își aștepte rândul
  • Ținuta lejeră

Dacă aș fi profesor…

  • Aș povesti mai mult și aș da mai puține teme.
  • N-aș schimba nimic. Doamna învățătoare se descurcă foarte bine.
  • Aș interacționa mai mult cu elevii… și poate aș face câte o întâlnire privată cu fiecare copil din clasa mea.
  • Poate un site pentru noi, delfinașii, și aș pune acolo exerciții pe care să le rezolvăm de pe calculator, să nu mai scriu pe caiet, că mă dor degetele și durează mai mult.
  • Aș folosi filme de animație și jocuri mai mult.
  • Le-aș prezenta elevilor multe despre viața animalelor, despre arte vizuale și abilități practice.

Citiți mai mult AICI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.