Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, a anunțat Klaus Iohannis

0
Foto: presidency.ro

Elevii din clasele terminale vor putea reveni la şcoală între 2 şi 12 iune pentru a se pregăti pentru examenele naţionale, ce vor fi organizate ”așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare”, a anunțat, luni, preşedintele Klaus Iohannis. ”Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală”, a spus șeful statului.

”Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a precizat că examenele naționale vor fi susținute așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte.

Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în urma unei ședințe care a avut loc la Palatul Cotroceni, că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar.

”Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor”, a spus șeful statului.

Citește și: Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar. Elevii din anii terminali vor putea merge la școală între 2 și 12 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.