Cursurile au fost suspendate în localitatea din Gorj unde a fost depistat primul caz de coronavirus

0
Foto: pixabay.com

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis suspendarea cursurilor în unitățile școlare din Prigoria (localitatea unde a fost depistat primul caz de coronavirus) şi a tuturor activităţilor culturale, sportive şi de orice natură cu public numeros pe raza aceleiaşi comune, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Gorj, Cristinel Rujan, relatează Agerpres

Potrivit acestuia, cursurile vor fi suspendate în şcolile din Prigoria până la efectuarea dezinfecţiei în toate unităţile de învăţământ.

În urma convocării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă am dispus o serie de măsuri la nivel judeţean pentru a gestiona în mod eficient această situaţie – suspendarea activităţilor culturale, educative şi sportive, precum şi a altor activităţi cu public numeros pe raza unităţii administrativ-teritoriale Prigoria, acolo unde locuieşte cetăţeanul, persoana care a fost diagnosticată ca purtătoare a COVID-19; suspendarea cursurilor în toate unităţile şcolare pe raza comunei Prigoria până la efectuarea dezinfecţiei spaţiilor, izolarea la domiciliu sub supraveghere a persoanelor care au intrat în contact apropiat direct sau indirect cu persoana infectată, precum şi a membrilor familiei cu care locuieşte„, a spus Cristinel Rujan.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat, miercuri seara, că primul caz din România confirmat de infectare cu coronavirusul COVID-19 este un bărbat dintr-o localitate din judeţul Gorj, care a intrat în legătură cu cetăţeanul italian din Rimini venit în zonă în perioada 18-22 februarie, starea acestuia fiind bună, fără a prezenta simptome. Bărbatul a fost adus la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.