Școlile și grădinițele, închise în șase județe din cauza condițiilor meteo. În alte 12 județe, cursurile suspendate parțial UPDATE

0

Cursurile sunt suspendate joi, 6 februarie 2020, în toate unitățile de învățământ din județele Brăila, Buzău, Călărași, Ialomița, Tulcea și Vrancea, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, informează Ministerul Educației. ANM a emis pentru aceste județe avertizări meteo Cod roșu și Cod portocaliu de vânt, viscol și vreme rea. Potrivit MEC, în alte 12 județe, cursurile sunt suspendate parțial (școli și grădinițe închise în anumite localități). 

UPDATE joi, ora 12.00 Ministerul Educației a actualizat lista județelor în care unitățile de învățământ sunt închise integral sau parțial, joi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Potrivit MEC, în urma întrunirii Comitetului pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Școlare din județele Brăila, Buzău, Călărași, Ialomița, Tulcea și Vrancea au luat decizia ca astăzi, 06 februarie 2020, cursurile să fie suspendate integral, din cauza condițiile meteo nefavorabile – intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă semnificativ/COD ROȘU – COD PORTOCALIU.

Totodată, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, parțial, sunt suspendate cursurile în următoarele județe:

Județul Constanța: Târgușor, Dumbrăveni, Pantelimon, Cerchezu, Mihai Viteazu, Topalu, Hârșova, Bărăganu, Independența, Crucea, Ion Corvin, Comana, Grădina, Adamclisi, Fântânele, Lipnița, Rasova, Deleni, Horia, Seimeni, Mereni, Ghindărești, Tortoman, Silistea, Ciobanu, Ostrov, Istria, Cogealac, Oituz, Sibioara, Cumpăna, Oltina, Vadu Oii, Săcele, Cuza Vodă, Peștera, Topraisar, Băneasa, Aliman, Alebești (ciclul gimnazial, după-amiază), Cobadin Negru Vodă (grădinița), Darabani (grădinița), Vâlcele (grădinița), Techirghiol (grădinița) Agigea (grădinița), Lazu (grădinița).

Județul Brașov: Fundata.

Județul Prahova: Schiulești (Izvoarele), Sinaia, Cheia, Drăgănești

Județul Harghita: Bălan, Corbu, Bilbor, Tusnad Sat, Băile Tușnad (grădinița).

Județul Galați: Cudalbi, Grivița, Baleni, Cuca, Draganesti, Mastacani, Piscu, Rediu, Scanteiesti, Schela, Smardan, Tulucesti, Umbraresti, Vanatori.

Județul Teleorman: Piatra, Dracea, Calmatuiu, Suhaia, Turnu Măgurele (grădinița nr.3), Contești, Viișoara, Lisa, Branceni, Mârzănești, Zimnicea (Sc. Gimnaziala Nr.2, Nr.3, Sc.Miron Radu Parascguvescu, Lic.Teoretic), Videle (Scoala nr. 2), înv. primar, Crevenicu (grădinița), Cervenia, Măgura, Razmiresti, Lita, Lunca, Tătăreștii de Jos.

Județul Dâmbovița: Moreni (Scoala nr. 2 și Grădinița nr. 6).

Județul Giurgiu: Letca Nouă, Malu, Putineiu, Schitu, Slobozia, Stanesti, Toporu, Frasinu, Mihai Bravu, Ghimpati, Bulbucata, Bucsani, Calugareni, Daia, Fratesti, Comana, Gogosari, Greaca, Hotarele, Iepuresti, Izvoarele.

Județul Vaslui: o structură a școlii Tutova.

Județul Argeș: Hârtiești, Lucieni, Lespezi, Mihăești, Valea Popii, Drăghici, Furnicoși, Băjești, Golești-Priboaia, Vulturești, Lerești, Voinești, Pojorata, Mioarele, Cocenești, Mărăcineni, Stoenești, Bădenilor, Piatra, Țițiești, Valea Mănăstirii, Valea Stânii, Cetățeni, Valea Cetățuii, Lăicăi, Limpedea, Boteni, Bălilești, Poienița, Văcărea, Albeștii de Muscel, Albești, Cândești.

Județul Covasna: structura Oituz.

Județul Timiș: Bethausen, Ghilad, Ghizelea, Mănăștiur (Școala „George Gârda”), Teremia Mare, Topolovățu Mare, Variaș.

UPDATE Cursurile sunt suspendate în localitatea Fundata, județul Brașov, din cauza condițiilor, dar și la Schiulești (Izvoarele), Sinaia, Cheia, Drăgăneștijudețul Prahova, informează Ministerul Educației.

UPDATE Cursurile sunt suspendate în județul Giurgiu la unitățile de învățământ din Letca Noua, Malu, Putineiu, Schitu, Slobozia, Stanesti, Toporu, Frasinu, Mihai Bravu, Ghimpati, Bulbucata, Bucsani, Calugareni, Daia, Frățești, Comana, Gogoșari, Greaca, Hotarele, Iepuresti, Izvoarele.

UPDATE Cursurile se suspendă și în următoarele localități din județul Constanța: Târgușor, Dumbrăveni, Pantelimon, Cerchezu, Mihai Viteazu, Topalu, Hârșova, Bărăganu, Independența, Crucea, Ion Corvin, Comana, Grădina, Adamclisi, Fantanele, Lipnita, Rasova, Deleni, Horia, Seimeni, Mereni, Ghindaresti, Tortoman, Silistea, Ciobanu, Ostrov, Istria, Cogealac, Oituz, Sibioara, Cumpana, Oltina, Vadu Oii, Sacele, Cuza Vodă (de asemenea, și în localitățile unde au structuri arondate).

UPDATE Cursurile de dimineață sunt suspendate astăzi și în județul Vrancea. De asemenea, sunt închise unitățile de învățământ din municipiul Tulcea, a anunțat, joi dimineața, Ministerul Educației.

UPDATE În județul Tulcea, cursurile vor fi suspendate, joi, din cauza condițiilor meteo, în toate unitățile de învățământ din județ, cu excepția celor din municipiul Tulcea, anunță Ministerul Educației. De asemenea, vor fi suspendate cursurile la Liceul „Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială „Geo Bogza” din localitatea Bălan, județul Harghita.

Școlile și grădinițele din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița vor rămâne joi închise. ”În urma întrunirii Comitetului pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Școlare din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița au luat decizia ca mâine, 06 februarie 2020, cursurile să fie suspendate din cauza condițiile meteo nefavorabile – intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă semnificativ/COD ROȘU”, se arată în informarea Ministerului Educației.

În funcţie de evoluţia vremii ar putea să se decidă suspendarea cursurilor şi în alte judeţe. Sub Cod Roșu se află și județul Tulcea.

Știrea inițială

Toate unitățile de învățământ din județul Călărași vor fi închise joi, 6 februarie, după ce ANM a emis avertizări Cod roșu și Cod portocaliu de vânt și viscol. Decizia de suspendare a cursurilor a fost luată, miercuri, în ședința Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi.

Prefectul județului Călărași, Marian Stoica, a declarat că toate unitățile școlare din județ vor fi închise. ”Printre argumente, decisiv a fost acela că avem copii foarte mulți care fac deplasarea cu microbuzele școlare, iar vântul i-ar fi pus în pericol, vânt de 85-90 de kilometri la oră”, a spus prefectul, la Digi 24.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod roşu de viscol, valabile din această seară şi până joi dimineaţa în opt judeţe, respectiv alte avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori viscolite ce vizează mare parte din ţară.

  • Conform prognozei, în intervalul 5 februarie, ora 18:00 – 6 februarie, ora 8:00, va fi în vigoare primul Cod roşu de viscol puternic, cu rafale de peste 100 – 120 km/h şi vizibilitate redusă spre zero în zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Buzău.
  • Tot Cod roşu de intensificări puternice ale vântului, dar cu rafale de peste 85 – 90 km/h, viscol şi vizibilitate redusă semnificativ va fi valabil în intervalul 5 februarie, ora 22:00 – 6 februarie, ora 8:00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea.
  • Până joi, la ora 8:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în nordul şi centrul Moldovei, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice. În aceste zone va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul se va intensifica, având rafale de peste 55 km/h, iar în zona montană peste 70 km/h. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în regiunile vestice şi local în centru cu viteze de 55 – 65 km/h.
  • Un alt Cod galben de vânt şi ninsori va afecta, pe durata zilei de joi, între orele 8:00 – 15:00, zone din sud-estul ţării, unde temporar va mai ninge, iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze de peste 55 km/h. În plus, în zona montană, vântul va sufla cu peste 70 km/h, spulberând zăpada.
  • Un Cod portocaliu de vreme rea va intra în vigoare miercuri, de la ora 14:00, şi va expira joi, la ora 8:00, afectând zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 80 – 100 km/h. Temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.
  • Un al doilea Cod portocaliu va fi valabil în intervalul 5 februarie, ora 17:00 – 6 februarie, ora 8:00. Astfel, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 70 – 85 km/h, temporar va ninge viscolit determinând scăderea vizibilităţii. În judeţele Teleorman, Giurgiu, Tulcea şi, local, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila se va depune strat consistent de zăpadă.
  • Joi, în intervalul orar 8:00 – 12:00, va fi valabil un Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsoare viscolită şi spulberată în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea. Rafalele vor fi de 70 – 80 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură peste 80 – 90 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea, la care se adaugă scăderea vizibilităţii. (Sursă prognoza meteo: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.