Elevii și părinții îi cer președintelui Iohannis să nu acorde profesorilor statutul de autoritate publică

0

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar se opun inițiativei legislative prin care profesorii ar deveni funcționari publici și i-au transmis, președintelui Klaus Iohannis, o scrisoare, arătându-i că proiectul creează dezechilibre, scrie Mediafax.

Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar i-au transmis, marți, o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care îi aduc la cunoștință că se opun propunerii legislative prin care se dorește învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică.

„Educația de calitate primează, iar acest deziderat nu poate fi obținut decât prin colaborarea tuturor părților interesate, anume elevi, profesori și părinți ca membri ai comunității școlare. În ciuda acestui fapt, nu considerăm deloc benefic învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică, întrucât suntem de părere că respectul la care profesorii tind din partea elevilor și părinților, respect absolut necesar pentru buna desfășurare a actului instructiv-educativ, nu poate fi reglementat printr-o lege”, se arată în scrisoarea trimisă președintelui.

Elevii și părinții consideră că oferirea autorității de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-evaluare, dar și a dreptului de a aplica sancțiuni disciplinare conform regulamentului de organizare și funcționare al școlilor, de către profesori, nu va încuraja colaborarea și respectul reciproc dintre elevi și profesori, ci, mai mult decât atât, va contribui la distrugerea relațiilor dintre aceștia.

Nu puține sunt cazurile în care unii profesori, în profilul cărora putem distinge lipsa vocației necesare pentru îndeplinirea acestei meserii, abuzează elevii, mai ales pe cei cu probleme emoționale sau cu dificultăți de integrare în mediul educațional, iar cazurile în care drepturile elevilor sunt încălcate de către profesori sunt chiar și mai numeroase. Suntem de părere că respectul și colaborarea dintre cei mai importanți actori de pe scena învățământului – elevii și profesorii – trebuie construit natural, această lege blocând respectul organic care ar putea fi nutrit în comunitățile școlare.

Din punct de vedere juridic, oferirea statutului de autoritate publică oferă profesorilor un avantaj în situațiile de conflict dintre elevi și profesori (prezente în școli din cauza diferenței dintre mentalități), avantaj care, deși în aparență pare a fi un lucru pozitiv, va avea efecte grave în sistem, constituind o pârghie pe care, elevii, în momentul de față nu o au, deși cazurile în care elevii sunt victime ale abuzurilor în mediul școlar sunt mai numeroase”, se mai arată în scrisoarea trimisă președintelui de asociațiile elevilor și părinților.

„Având în vedere nenumăratele situații în care elevii au fost victimele unor abuzuri din partea unor cadre didactice lipsite de viziune, de vocație, de etică – acestea fiind absolut necesare în profesia prin care se clădesc caractere, se formează cetățeni active – educarea și formarea elevilor pe care îi reprezentăm. Mai mult decât atât, considerăm că această propunere este lipsită de fundament legislativ, iar dacă aceasta ar deveni lege, ar conduce la distrugerea climatului educațional prin instaurarea unui permanent dezechilibru în relația tripartite elev- părinte-profesor.

Ne bucurăm, în acest sens, că avem susținerea Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar din România – aceasta demonstrează legitimitatea argumentelor noastre, drept care solicităm Președintelui României blocarea acestui proiect legislativ”, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

La rândul său, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din România consideră că proiectul este „redundant”.

„Acest proiect este redundant. Respectul se câștigă, nu se impune. Există cadrul legal, atât în LEN, ROFUIP și Statutul Elevului, cât și în Codul Civil și Penal. Doar trebuie să se pună în aplicare”, a spus Cristache.

Sindicatele din învățământ au cerut, încă ce la începutul anului, statut de autoritate publică pentru cadrele didactice, ca reacție la agresiunile împotriva profesorilor.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.