Profesoară de matematică: ”Este atât de împământenită importanța notelor că trăiesc cu sentimentul că nu o putem schimba deloc”

0

Ana Ungureanu, profesoară de matematică la Școala Gimnazială ”Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului, ridică un semn de întrebare asupra importanței ce se acordă notelor în școala românească. Profesoara spune că elevii ajung să resimtă notele sau mediile ca pe ”o calitate a lor personală, pe care o au sau nu”. ”Dacă un copil are media 6 din clasa a cincea până în clasa a 12-a, la mai multe materii, nu se va gândi el că este o persoană de nota 6? Că nu poate mai mult? Nu va trăi cu un sentiment de inferioritate toată viața?”, scrie Ana Ungureanu, pe Facebook.

Profesoara din Iași povestește că, în această perioadă a evaluărilor inițiale, a încercat să facă și altfel, în loc de note le-a oferit părinților fișe personalizate pentru fiecare elev. ”Ce credeți că s-a întâmplat? Au venit părinții să mă roage să le pun totuși și note pe teste”, spune Ana Ungureanu.

”Nu sunt neapărat contra notelor, dar sunt total împotriva importanței exagerate pe care le-o acordăm, ca părinți și ca profesori”, adaugă profesoara.

Postarea profesoarei Ana Ungureanu:

Știți replica: <Înveți pentru tine, nu înveți pentru notă>? Le-o spunem atât de des copiilor și totuși la sfârșitul unui semestru încheiem medii, iar la sfârșitul anului școlar facem ierarhizări și oferim premii. Lucrări peste lucrări, note peste note și cu toate acestea nu putem arăta clar care este progresul unui elev. Ne rezumăm de regulă în a spune ori „se descurcă mai bine” ori „nu prea își mai dă interesul”.

Suntem în perioada de testări inițiale și întrebarea pe care o aud cel mai des este dacă notele se trec în catalog. Este atât de împământenită importanța asta a notelor că trăiesc cu sentimentul că nu o putem schimba deloc. Am încercat să fac și diferit, în loc de note la testările inițiale le-am oferit părinților și elevilor o fișă personalizată, pentru fiecare copil, în care se regăseau punctele tari și noțiunile la care mai au nevoie să lucreze. Ce credeți că s-a întâmplat? Au venit părinții să mă roage să le pun totuși și note pe teste.

Nu mă înțelegeți greșit! Nu sunt neapărat contra notelor, dar sunt total împotriva importanței exagerate pe care le-o acordăm, ca părinți și ca profesori.

Cred că elevii resimt aceste note sau medii ca pe o calitate a lor personală, pe care o au sau nu. De exemplu, dacă un copil are media 6 din clasa a cincea până în clasa a 12-a, la mai multe materii, nu se va gândi el că este o persoană de nota 6? Că nu poate mai mult? Nu va trăi cu un sentiment de inferioritate toată viața? Poate că da sau poate că nu.”

Citește și: Școala de la sat în care matematica se învață pe tabletă. Profesoara Ana Ungureanu: ”Copiilor le place. Progresul este evident”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.