Program de prevenire a consumului de droguri în școlile din Capitală: ”Există consumatori la vârsta de 10 ani și dealeri de 14 ani”

0
Foto: romaniaregional.ro

Directorul executiv al Centrului Internațional Antidrog (CIADO), Gigel Lazăr, a declarat, luni, că, la nivel național, se observă o tendință de scădere a vârstei tinerilor consumatori de droguri, fiind în tratament copii de 10 ani. În privința dealerilor, vârsta a scăzut la 14 ani, scrie Mediafax.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar-Bucureşti au semnat, luni, un acord de parteneriat, în baza căruia vor fi demarate proiecte de prevenție și conștientizare a pericolului consumului de droguri în rândul tinerilor, în unitățile școlare din Capitală.

Dacă discutăm de consumatori, discutăm de consumatori la vârsta de 10 ani. Dacă discutăm de dealeri, deja discutăm de 14 ani. Lucrurile au o evoluție fabuloasă, (copiii – n.r.) provin din familii care au consumatori și din familii în care sunt dealeri”, a declarat directorul executiv al Centrului Internațional Antidrog (CIADO), Gigel Lazăr, într-o conferință de presă.

Gigel Lazăr a precizat că o tendință ascendentă poate fi sesizată și în cazul numărului de liceeni consumatori de droguri.

”La nivelul de prevalență existent astăzi în România, putem discuta de consumatori tineri aproape în toate liceele din România pentru că s-a extins consumul de droguri. Nu consumă acești tineri în licee, dar scăzând prevalența ca și vârstă, avem certitudinea că avem consumatori ocazionali, în scop recreațional, cam în toate segmentele din clasele IX- XII, deși, conform statisticilor agenției, există consumatori și de 10 ani”, a menționat directorul executiv CIADO.

Gigel Lazăr mai spune că se observă și o creștere a consumului experimental de droguri ilicite în general, iar în privința studenților, a fost atins procentul de 21%.

”Comparând rezultatele ultimelor două cercetări, din 2013 și 2016, se observă o creștere a consumului experimental de droguri ilicite de la 6,6% la 7,6% pe segmentul de vârstă 14-64 de ani, dar și a consumului la populația de 16 ani de la 5%, la 10%, iar referitor la studenți deja atingem 21% consum ocazional de droguri”, a completat acesta.

Gigel Lazăr a precizat faptul că 7% prevalență de-a lungul vieții, pe segmentul 14-64 de ani, înseamnă peste 650 de mii de consumatori de droguri ocazionali în țara noastră, calculul CIADO fiind realizat plecându-se de la principiul de a elimina cei 4 milioane de români plecați.

”Ne sperie faptul că într-o perioadă foarte scurtă am ajuns la această cifră. Altceva ce ne îngrijorează e faptul că, dacă din cei 650 de mii, 10% vor deveni dependenți, gândiți-vă că în acest moment avem liste în așteptare pentru cei care sunt sub tratament. Oare vom avea noi, statul român, toată resursa logistică necesară, resursa oamenilor calificați, resursa financiară să suportăm tratamente?”, a completat directorul executiv CIADO.

Președintele FNAP-I.P București, Eugen Ilea, a declarat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că problema consumului de droguri reprezintă principalul punct de interes al părinților.

”În urmă cu ceva timp am făcut un sondaj printre membrii federației, ca să vedem care ar fi domeniile de interes în rândul părinților. În proporție de 80%, răspunsul a fost consumul de droguri, avem o problemă, suntem îngrijorați. Suntem îngrijorați în primul rând, pentru că a scăzut foarte mult vârsta consumatorului, ceea ce pentru noi este un foarte mare semn de întrebare”, a spus Eugen Ilea.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.