Reacția unei profesoare la anunțul sindicatelor: De ce ar trebui de fapt să protesteze cadrele didactice

0
Foto: monitoruldevrancea.ro

Școlile insalubre, metodologiile învechite și alambicate sau programele școlare făcute „după ureche”, acestea sunt motive pentru care profesorii ar trebui să protesteze. Opinia îi aparține profesoarei Ioana Turcu, de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu ” din București, care, în replică la lista de revendicări întocmită de Federația ”Spiru Haret”, spune de ce ar vrea să fie chemată la grevă și să poarte banderolă pe mână.

”Sindicatele din educație anunță proteste sub deviza „Așa nu se mai poate!”. Am tresărit la vederea acestui anunț, sperând că, după 30 de ani în care singurul motiv care a determinat vreo revoltă în tagma profesorilor a fost grila de salarizare, de data aceasta vor fi fiind motivați de problemele reale ale sistemului. Evident că speranța s-a dovedit deșartă”, scrie pe Facebook profesoara Ioana Turcu.

Dragi colegi dascăli, aș vrea să mă chemați la grevă și să purtăm banderole pe mână, declamând „Așa nu se mai poate!” deoarece:

– muncim în școli insalubre și suntem expuși tuturor epidemiilor care apar, în lipsa resurselor minimum necesare precum săpunul și hârtia igienică;
– funcționăm după niște metodologii învechite și alambicate, pline de „prevederi” (redactate de cele mai multe ori cu greșeli de gramatică, ortografie și punctuație) care se bat cap în cap și în fața cărora ne găsim de cele mai multe ori neputincioși;
– pentru a justifica existența funcționarilor din inspectorate, sistemul ne îngroapă în hârtii a căror utilitate nu se probează altfel;
– resursele de care dispunem sunt limitate, ne confruntăm fie cu manuale prost alcătuite sau redactate, fie cu lipsa totală a acestora;
– programele școlare în vigoare (acolo unde există) sunt făcute „după ureche” fiind urgent necesară revizuirea lor de către oameni pregătiți pentru fiecare materie în parte;
– regulile după care sunt organizate concursurile în învătământ încalcă grav Constituția (există multe probe care nu pot fi contestate, în care decizia comisiei este definitivă);
– suntem obligați să dăm socoteală unor agramați (a se vedea șirul miniștrilor perindați la MEN și a se continua cu inspectorii școlari);
– funcționăm într-un sistem corupt în care eforturile depuse pentru păstrarea integrității consumă prea multă energie;
– formarea continuă a cadrelor didactice, deși specificată în documentele oficiale, lipsește cu desăvârșire;
– evaluarea elevilor se face după criterii și bareme care în loc să-i stimuleze și să-i motiveze, le distrug creativitatea și dorința de cunoaștere”, spune profesoara de la Colegiul ”George Enescu”.

”Pentru acestea și multe alte motive (lista rămâne deschisă) mi-aș dori să mă convoace sindicatul la grevă generală! Până când această minune se va întâmpla, rămân cu aceeași rușine de a mă numi profesor”, conchide Ioana Turcu.

Aproximativ 100 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ pichetează miercuri, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educației Naționale, solicitând, printre altele, majorarea costului standard per preșcolar/elev și stoparea violenței în unitățile de învățământ.

De asemenea, Federația a anunțat că, începând de marți, profesorii poartă banderole tricolore, în semn de protest față de situația din învățământ. Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației, spune că ”haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative”.

Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ se numără:

  • elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform
    Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
  • majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
  • respectarea parteneriatului social;
  • asigurarea personalului didactic de predare calificat;
  • plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
  • calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
  • stoparea violenței în unitățile de învățământ;
  • asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a
    finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care
    sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
  • instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
  • angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.

Citește și Protest anunțat de Federația ”Spiru Haret”: Profesorii vor purta banderole tricolore. Lista revendicărilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.