SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Anunțul MEN: Simulările vor avea loc în perioada 11-13 martie

0
Foto: pixabay.com

SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura în perioada 11 – 13 martie 2019, adică peste mai puțin de o lună, potrivit anunțului făcut, marţi, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. La simularea Evaluării Naţionale vor participa, alături de elevii de clasa a VIII-a, şi cei din a VII-a.

Ecaterina Andronescu a explicat că introducerea simulării Evaluării Naționale are ca argument principal rezultatele slabe de la Evaluarea Națională, scrie Mediafax.

Astfel, în perioada 11 – 13 martie, și elevii claselor a VII-a vor susține simularea Evaluării Naționale. Elevii de clasa a VII-a vor avea la proba de Matematică de la simulare 30% subiecte de tip itemi obiectivi (grilă).

Calendar Simulare Evaluare Naţională 2019

  • 11 martie 2019 – Limba şi literatura română 
  • 12 martie 2019 – Matematică 
  • 13 martie 2019 – Limba şi literatura maternă 
  • 22 martie 2019 – Afișarea rezultatelor.

CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prima probă scrisă din cadrul EN VIII, Limba şi literatura română, va avea loc pe data de 18 iunie 2019.

Calendarul mai arată că cea de-a doua probă scrisă (matematică) se va desfăşura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afişarea rezultatelor finale.

Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.

Ulterior afişării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.

Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie.

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.

„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, spun reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.