ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019-2020. Ministrul Educației a anunțat că înscrierile încep pe 4 martie

0
Foto: pixabay.com

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019-2020. Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar următor va începe pe data de 4 martie 2019, a anunțat, marți, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 va avea loc în perioada 4 – 22 martie 2019, iar a doua etapă se va desfășura în perioada 2 – 8 aprilie 2019, a precizat Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.

Potrivit ministrului, metodologia este deja pregătită, iar procedura de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este similară celei aplicate în anul şcolar anterior, nefiind aduse modificări semnificative metodologiei.

Astfel, în clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv.

La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv pot fi înscrişi în învăţământul primar dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare:

  • Prima etapă de înscriere: 4 martie – 22 martie 2019 – completarea și depunerea de către părinți a cererilor-tip de înscriere.
  • A doua etapă de înscriere: 2 aprilie – 8 aprilie 2019 – pentru copiii care nu au fost înscriși în prima etapă.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.