REZULTATE SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2021. 65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susţinut simularea Evaluării Naţionale au avut medii mai mari sau egale cu 5, a informat, vineri seara, Ministerul Educaţiei. 25 de elevi au obținut media 10. La simularea din 2019, procentul elevilor cu medii peste 5 a fost de 53,1%, mult mai mic față de cel înregistrat anul acesta. În 2020, nu au fost organizate simulări.
Vineri au fost comunicate rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a care au participat la probele scrise ale Evaluării Naționale din perioada 29 – 31 martie 2021.
Conform datelor centralizate de inspectoratele școlare județene, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 înregistrate la fiecare dintre cele trei probe este următorul:
- Limba și literatura română: 71,17%. 88 de elevi au obținut nota 10.
- Matematică: 59,77%. 980 de elevi au obținut nota 10.
- Limba și literatura maternă: 79,49%. 22 de elevi au obținut nota 10.
Cele mai bune rezultate au fost obținute în Municipiul București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).
Potrivit Ministerului Educației, comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele indică o creștere substanțială a mediilor mai mari sau egale cu 5:
Citește și:
- Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021. Ministerul Educației a publicat setul 6. Baremele de notare UPDATE
- Evaluarea Națională 2021. Elevii claselor a VIII-a susțin simularea examenului. Cele 5 seturi de teste de antrenament
- Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 – setul 5. Baremele de notare UPDATE
- Evaluarea Națională 2021. Teste de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a – setul 4. Baremele de notare UPDATE
- Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021: Română, Matematică, Limba maternă. Baremele de notare – setul 3
- Evaluarea Națională 2021. Teste de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a – setul 2. Baremele de notare UPDATE
- Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021, publicate de Ministerul Educației. Baremele de corectare – setul 1