BAC 2023. Rezultatele obținute de candidați în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023 au fost publicate. Contestațiile vor putea fi depuse sau transmise electronic între orele 12.00 și 18.00. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 7 iulie.
UPDATE Rezultatele examenului de Bacalaureat 2023, prima sesiune, înainte de contestații, au fost publicate la ora 11.00 pe bacalaureat.edu.ro./ Listele cu notele și mediile în fiecare județ/București – aici.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, rezultatele inițiale (înainte de contestații) la probele scrise ale examenului de Bacalaureat vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro luni, 3 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate vineri, 7 iulie, în centrele de examen și online.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (minimum) la probele scrise.
Calendarul examenului de Bacalaureat 2023, prima sesiune
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (12:00 – 18:00)
- 4 – 6 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.
Citește și:
- BAC 2023. Subiectele și baremele la Geografie, Logică, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Economie, Sociologie, Psihologie, Filosofie
- BAC 2023. Subiectele și baremele la Matematică și Istorie. Subiectele de la Mate-info și Științe ale naturii, rezolvate de profesorul Ovidiu Bădescu
- Subiectele și baremul de corectare la Limba și literatura română – BAC 2023, prima sesiune