Campania ”Școli prietenoase și creative”. Tabla înmulțirii desenată pe scări și jocuri educative în curte, la școala din Fundeni-Dobroești

0
Foto: facebook.com/ Şcoala Gimnazială Nr.2 FUNDENI-Dobroeşti

Elevii Şcolii Gimnaziale Nr.2 Fundeni – Dobroeşti, județul Ilfov, vor începe noul an într-o școală mai colorată. Spațiile interioare au fost decorate cu desene, treptele inscripționate cu tabla înmulțirii, formule matematice și citate celebre, iar curtea școlii împânzită cu diferite jocuri educative. Totul într-un proiect prin care școala s-a alăturat campaniei ”Școli prietenoase și creative”, inițiate de Anca Tîrcă, specialist în educație.

Proiectul „Şcoala mea prinde culoare” a debutat pe 15 iulie la Şcoala Gimnazială Nr.2 Fundeni – Dobroeşti. Reprezentanții școlii anunțau, la acel moment, că proiectul lor are la bază o idee lansată de Anca Tîrcă, iar, pe timpul verii, elevii și profesorii, alături de părinți, s-au implicat pentru a transforma școala în care învață.

În prag de nou an școlar, pe pagina de Facebook a școlii au fost postate noi imagini cu spațiile colorate din interiorul clădirii și din curtea școlii.

”A plecat de la dorința de a face ceva pentru comunitate, pentru elevii noștri minunați. Ne dorim să avem o școală prietenoasă unde să împărtășim cu toții, elevi, profesori, părinți, o stare de bine”, ne-a spus Mirela Florentina Țane, unul dintre profesorii implicați în proiect.

”Cred că din tot ce fac în și pentru educație, cele mai emoționante momente sunt acestea, când vezi că ideile tale ajung la firul ierbii, prind viață și oamenii îți mulțumesc pentru că i-ai inspirat”, a reacționat Anca Tîrcă, specialist în educație.

Foto: facebook.com/ Şcoala Gimnazială Nr.2 FUNDENI-Dobroeşti

SparkNews.ro susține campania ”Școli prietenoase și creative”, inițiată de Anca Tîrcă, și proiectul Dă culoare școlii tale. Dacă v-ați alăturat campaniei și ați schimbat spațiile din școală, așteptăm să ne dați de veste și vom scrie povestea. 

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.