Acasă Examene Cursurile pentru elevii claselor a VIII-a se încheie vineri, 13 iunie. Examenul...

Cursurile pentru elevii claselor a VIII-a se încheie vineri, 13 iunie. Examenul de Evaluare Națională 2025 se va desfășura în perioada 23-27 iunie

0

Cursurile anului școlar 2024-2025 pentru elevii de clasa a VIII-a se încheie vineri, 13 iunie. Peste 10 zile va începe examenul de Evaluare Națională 2025, urmat de admiterea la liceu. Conform calendarului oficial, absolvenții de gimnaziu vor completa opțiunile în fișele de înscriere pentru clasa a IX-a în perioada 14-21 iulie, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 23 iulie.

Proba la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a va avea loc luni, 23 iunie. După o zi de pauză, se va desfășura proba la Matematică  – miercuri, 25 iunie, iar proba la Limba și literatura maternă este programată vineri, 27 iunie.

Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 12.00. Anul acesta, candidații vor putea să își vadă lucrările înainte de a face contestație. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor sunt programate pe 3 iulie, în intervalul orar 14.00—18.00, precum și în zilele de 4 și 5 iulie.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 10 iulie.

Media de la Evaluarea Națională este media pe baza căreia se face înscrierea în clasa a IX-a de liceu. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere pentru admiterea la liceu va începe în data de 14 iulie și se va încheia în 21 iulie. Repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 23 iulie.

Subiecte și bareme de la simularea națională – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Subiecte și bareme de la simulările județene – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Modele de subiecte/teste de antrenament – Evaluare Națională 2025, clasa a VIII-a

Citește și: Broșura de admitere la liceu 2025. Ghidul adresat elevilor de clasa a VIII-a, publicat de inspectoratele școlare județene și ISMB UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.