Proiectul ”Lecții de viață” continuă la Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” din București, iar primul oaspete al elevilor din acest an a fost legendara atletă Doina Melinte. A fost ”Lecția de recunoștință”, în care copiii au cunoscut un om care a scris istorie și au aflat ”isprăvile minunate” ale unei sportiv care a adus României medalii olimpice, mondiale și europene. ”Au trecut mulți ani de când și-a scris recordurile legendare, au trecut mulți ani de când s-a retras din activitatea sportivă și ea continuă să lupte pentru cauza sportului românesc și să le spună copiilor cât de important este să facă sport, dar mai cu seamă, să pună mare preț pe carte”, spune profesoara Alina Karina Nițu.
”Lecții de viață” este un proiect inițiat în 2014 de Alina Karina Nițu, profesoară de limba și literatura română, în cadrul căruia elevii cunosc personalități din diferite domenii, oameni care inspiră și de la care ei pot învăța. Fiecare întâlnire este o lecție, iar cea cu multipla campioană Doina Melinte a fost despre recunoștință.
Profesoara Alina Karina Nițu povestește cum a fost întâlnirea cu fosta atletă și de ce a fost o ”Lecție de recunoștință”:
„De un deceniu, generații de copii ai școlii la care predau au parte de întâlniri memorabile. Se întâmplă la Consiliul Școlar al Elevilor, în cadrul unui proiect educațional al nostru, pe care l-am botezat „Lecții de viață”.
Ne-au fost oaspeți în acești ani Doina Ruști, Alice Năstase Buciuta, Val Vâlcu, Uca Marinescu, Alexandru Mironov, Silviu Chivereanu, Marius Florea Vizante, Marius Manole, Gabriel Diaconu, Constantin Spînu, Laurențiu Șerban, Marius Tudosiei, Petruț Ghiță, Doina și Vasile Sântimbreanu, Luciana Baicea, Dorin Gal, Justinian Scărlătescu, elevi ai școlii din generații mai vechi și încă nu s-a stins ecoul lecțiilor din 2024, predate de Damian Anfile, de Dorian Dron și de Carmen Dumitrescu.
Profesioniști și oameni excepționali care le-au predat copiilor lecții de implicare, de patriotism, de talent, de vocație, de literatură, de onoare, de empatie, de eroism, de bun-gust, de civism, de autocunoaștere, de imagine, de zbor, de București, de inspirație, de educație media. Lecții de educație informală pe care le găsesc mai fertile decât multe demersuri didactice, pentru că ele dau sens viziunii și misiunii unei instituții de învățământ, adesea rămase cuvinte sterile, însăilate în portofoliu ca să dea bine.
Am trecut pragul celui de-al unsprezecelea an cu „Lecția de recunoștință”, predată pe 23 ianuarie, de doamna Doina Melinte.
M-am gândit că n-am putea întâmpina mai frumos Ziua Unirii decât având-o ca oaspete pe una dintre personalitățile legendare ale României contemporane despre care copiii nu știau nimic, dar au aflat cu asupra de măsură, pentru că așa trebuie să se întâmple, ăsta este rostul.
Am revăzut-o pe doamna Melinte după mulți, mulți ani și am găsit-o mai frumoasă ca oricând, ca un veritabil star de cinema. Elegantă, distinsă, încântător de modestă și de onestă, plină de umor, de căldură și de duioasă timiditate. Copiii au ascultat-o curioși și admirația le-a sporit când au aflat de isprăvile ei minunate. Pregătindu-mi întâlnirea, am descoperit în hățișul virtual un noian de lucruri despre ea, de la informații biografice seci, dar corecte, la pagini de cancan. Toate astea există acolo și le poate găsi oricine. De cernut e mai greu, așa că, dincolo de acele date biografice și de palmares, am ales să le spun copiilor că sala de sport a școlii din satul băcăuan în care am învățat îi poartă numele, că eram cam de vârsta lor când în fața unui televizor alb-negru – fără pește și milieu pe el – mi s-a tăiat respirația când Doina Melinte a câștigat aurul și apoi argintul la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, apoi m-am bucurat și m-am mândrit cu toate izbânzile ei ca și cum mi-ar fi aparținut. Erau bucuria și mândria noastră toți acești oameni care au făcut pentru țara asta ce n-au făcut hoarde de politicieni. Și nici că par hotărâți să facă. Nu vor, nu știu, nu pot.
Doamna Doina Melinte a vrut, a știut, a putut și de aceea am simțit că lecția aceasta trebuie să fie despre recunoștință. Copiii noștri au dreptul de a învăța să facă diferența, să afle că încă mai există printre noi oameni care au scris istorie, iar noi avem datoria să le arătăm dreapta măsură a lucrurilor și splendida dimensiune a iubirii de țară dovedite prin fapte, nu prin vorbe goale aruncate de minți și de suflete goale.
Doamna Doina Melinte este unul dintre acei oameni. Au trecut mulți ani de când și-a scris recordurile legendare, au trecut mulți ani de când s-a retras din activitatea sportivă și ea continuă să lupte pentru cauza sportului românesc și să le spună copiilor cât de important este să facă sport, dar mai cu seamă, să pună mare preț pe carte, să-i mângâie și să-i asculte, să le dea răbdătoare autografe, să primească într-o revărsare de bucurie nedisimulată portretul în cărbune făcut de o elevă de-a V-a, darul nostru pentru ea, să ne povestească plină de dragoste despre satul care i-a legănat copilăria, despre părinții și frații ei, despre fiica, nepoata și ginerele ei, despre cât de mândră este de originea și de familia ei, despre marii sportivi pe care i-a cunoscut și i-au rămas prieteni, despre reușite și renunțări, despre miracolul victoriei și despre amărăciunea viețuirii printre oameni și oameni. Cum sunt. Cum suntem.”
Sursa foto: Arhiva personală – prof. Alina Karina Nițu
