Institutul de Științe ale Educației realizează un studiu dedicat debirocratizării în școli, care va arăta ”ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare, în ce perioade se aglomerează cel mai mult”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Costreie. ”Rezultatele vor fi făcute publice, iar pe baza lor vom elimina sau simplifica ce nu are rost. Estimarea este că la sfârșitul acestui an calendaristic – începutul anului viitor vom avea rezultatele studiului”, a precizat ministrul.
”De unde <vin> toate hârtiile de făcut în școli? A început bine săptămâna aceasta, cu o temă care mă preocupă în mod deosebit: debirocratizarea. Avem în desfășurare un studiu dedicat acestui subiect, îl realizează Institutul de Științe ale Educației și pornește de la întrebarea <De unde vine încărcarea?>.
Cred că este întrebarea cu care trebuie să începem, pentru că, sincer, nu știm încă exact de unde vine încărcarea: din metodologiile care vin de la minister, din cerințele inspectoratelor, ale altor instituții, din procedurile din școli sau din obiceiuri care s-au adăugat în timp?”, a scris Sorin Costreie pe pagina personală de Facebook.
Ministrul a precizat că studiul va arăta ”ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare, în ce perioade se aglomerează cel mai mult”.
”Au fost realizate focus-grupuri cu cadre didactice și interviuri cu directori, urmează etapa cantitativă, cu un sondaj de opinie pe un eșantion de 180 de unități de învățământ, la care vor răspunde directori și cadre didactice; inspectorii școlari vor fi și ei consultați. Vom putea vedea, apoi, realist, ce se poate simplifica”, a adăugat Sorin Costreie.
Ministrul a mai spus că rezultatele studiului ar putea fi făcute publice la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor.
”M-am întrebat mereu cum ar arăta o școală cu mai puține hârtii. Probabil că nu vom renunța la toate documentele, dar fiecare hârtie în plus ia din timpul de care un profesor are nevoie pentru copii și pentru propria reflecție. Și un profesor care nu mai are timp să gândească nu-i poate învăța pe elevi să gândească.
Rezultatele vor fi făcute publice, iar pe baza lor vom elimina sau simplifica ce nu are rost. Estimarea este că la sfârșitul acestui an calendaristic – începutul anului viitor vom avea rezultatele studiului”, a scris Sorin Costreie.






















