ADMITERE FACULTATE 2027. Universitatea Politehnica din București va organiza, începând cu data de 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică pentru admiterea de anul viitor. Înscrierile se fac în fiecare zi de luni pentru sesiunile din săptămâna în curs.
Conform informațiilor publicate de Politehnica București, sesiunile se desfășoară fizic, începând din data de 10 octombrie, în Campusul Leu – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, alături de profesorii Universității.
- Cursul de pregătire la Matematică va avea loc în sala A 01, în intervalul orar 10:00 – 12:00. Accesul în sală se va realiza începând cu ora 09:00.
- Sesiunea de pregătire la Fizică se va desfășura în sala A 02, în intervalul orar 12.00 – 14.00.
- Pregătirea la Informatică va fi organizată în sala A 01, în intervalul orar 12.00 – 14.00.
Cei care doresc să participe la programul de pregătire trebuie să își creeze un cont pe platforma events.upb.ro, să acceseze pagina de pregătiri pentru materia dorită și să își rezerve locul. După confirmare, participanții vor primi un bilet cu cod QR. Prezentarea la curs se face exclusiv cu biletul emis scanat la intrare.
Rezervările pentru sesiunile de pregătire se fac săptămânal și se deschid în fiecare zi de luni, de la ora 12:00. Locurile sunt disponibile până la ocuparea lor, iar rezervarea trebuie făcută din nou în fiecare săptămână.
În cazul neprezentării la trei sesiuni fără o anulare prealabilă, cei care s-au înscris își pierd dreptul de a mai putea rezerva și participa la restul sesiunilor de pregătire pentru materia în cauză.






















