Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a anunțat începerea înscrierilor la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2026. La cea de-a zecea ediție vor exista trei categorii de concurs – Directorul Anului pentru Inovare, Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse, Directorul Anului pentru Antreprenoriat – și marele premiu, Directorul Anului 2026. Înscrierile sunt deschise până pe 2 august, iar gala de premiere va avea loc pe 22 octombrie.
Potrivit AVE, pentru înscrierea la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2026 sunt eligibili directorii și directorii adjuncți aflați în funcție la data înscrierii într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat sau într-o unitate de învățământ particulară ori confesională autorizată sau acreditată, care nu percepe taxe de la beneficiarii primari. Candidaturile se bazează pe activitatea și rezultatele obținute în perioada 1 ianuarie 2025 – 30 mai 2026.
- Înscrierile se realizează prin completarea formularului online disponibil pe platforma
Galei până la data de 2 august 2026, ora 23:59 (regulamentul competiției → aici). - În aceeași perioadă, va fi disponibil și formularul de recomandare prin care profesori,
elevi, părinți, reprezentanți ai autorităților locale, ai organizațiilor neguvernamentale, ai
mediului de afaceri, ai inspectoratelor școlare sau ai mass-media pot nominaliza
directori care au contribuit semnificativ la dezvoltarea școlii și a comunității.
”La 10 ani de la lansare, competiția continuă să aducă în prim-plan directorii care transformă valorile în acțiune și contribuie la dezvoltarea școlilor și comunităților lor prin leadership, viziune și capacitatea de a genera schimbări relevante pentru elevi și profesori. În cei 10 ani ai Galei, peste 1.354 de directori au intrat în competiție, 578 de jurați au contribuit la procesul de evaluare, iar 38 de lideri au fost premiați pentru impactul generat în școlile și comunitățile lor.
Toate aceste povești au arătat același lucru: schimbarea nu are o rețetă universală. Ea apare atunci când directorii înțeleg nevoile comunității lor și găsesc răspunsuri potrivite pentru provocările pe care le întâmpină”, a transmis AVE.
Înscrierile se fac pentru trei categorii de concurs, participanții putând opta pentru maximum două dintre ele:
- Directorul Anului pentru Inovare – Categoria recompensează directorii care implementează soluții inovatoare pentru provocările din școală, generează schimbări relevante în procesele educaționale și organizaționale și demonstrează impact asupra rezultatelor elevilor și dezvoltării instituției.
- Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse – Categoria evidențiază liderii care contribuie la creșterea accesului la educație, reducerea vulnerabilităților și crearea unui mediu în care fiecare elev beneficiază de oportunități reale de învățare și dezvoltare.
- Directorul Anului pentru Antreprenoriat – Categoria recunoaște directorii care mobilizează resurse, construiesc parteneriate și dezvoltă inițiative sustenabile pentru școală și comunitate, promovând o cultură organizațională orientată spre inițiativă și dezvoltare.
Directorii care ajung în etapa finală a jurizării vor intra automat în competiția pentru marele titlu: Directorul Anului 2026. Acesta va fi acordat liderului care demonstrează performanțe remarcabile dincolo de criteriile unei singure categorii și care reușește să inspire schimbare la nivelul întregii comunități școlare prin viziune, reziliență și capacitate de leadership.
Conform asociației, procesul de selecție include patru etape: validarea candidaturilor, evaluarea preliminară, jurizarea regională și jurizarea națională.
- Etapa regională va reuni participanții în patru centre de jurizare organizate la Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara și Iași, în funcție de distribuția geografică a candidaților. În urma acestei etape vor fi selectați finaliștii care vor merge mai departe în jurizarea națională.
- În procesul de evaluare sunt implicați lideri din mediul de afaceri, specialiști în resurse umane, experți în educație, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, elevi, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice și directori premiați în edițiile anterioare ale Galei.
Câștigătorii celor patru titluri naționale vor fi anunțați și premiați în cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026, care va avea loc pe 22 octombrie 2026.
Câștigătorii titlurilor naționale vor beneficia de: un premiu în valoare de 3.500 de euro pentru unitatea de învățământ pe care o conduc, destinat continuării sau dezvoltării unor proiecte educaționale; un loc asigurat în cadrul Academiei de Leadership și Management Școlar (ALMS); invitația de a face parte din juriul unei ediții viitoare a Galei Premiilor pentru Directorii Anului.
De asemenea, toți finaliștii naționali, inclusiv câștigătorii, vor beneficia de acces gratuit, timp de 12 luni, la platforma EduMetrix, instrument care sprijină luarea deciziilor bazate pe date și dezvoltarea organizațională a școlilor.
”Participarea la Gala Premiilor pentru Directorii Anului înseamnă mai mult decât accesul la o competiție. Este o oportunitate de a face cunoscute proiecte, inițiative și moduri de leadership care pot inspira și alte școli. După 10 ani, Gala Premiilor pentru Directorii Anului continuă să aducă în atenția publicului exemple care arată că schimbarea în educație este posibilă atunci când valorile sunt transformate în acțiune”, a mai transmis AVE.
Conform sursei citate, de-a lungul celor nouă ediții desfășurate până acum, Gala Premiilor pentru Directorii Anului a devenit ”una dintre cele mai importante inițiative dedicate recunoașterii leadershipului educațional din România, oferind vizibilitate exemplelor de bună practică și contribuind la consolidarea rolului strategic al directorului în dezvoltarea școlii”.
- Simona Pavelescu, director executiv AVE: „În fiecare an descoperim directori care găsesc răspunsuri diferite pentru nevoile comunităților lor, dar care au in comun același lucru: leadership construit pe valori. În cei 10 ani ai Galei Premiilor pentru Directorii Anului, am învățat că schimbarea în educație poate arăta diferit de la o școală la alta, dar începe întotdeauna cu oameni care aleg să conducă prin curaj, responsabilitate și încredere. Prin ediția aniversară ne dorim să aducem în atenția publicului noi exemple care arată cum valorile pot fi transformate în acțiune, zi de zi.”






















