Acasă Educația la zi Calendarul olimpiadelor și concursurilor în anul școlar 2025-2026 – etapele județene și...

Calendarul olimpiadelor și concursurilor în anul școlar 2025-2026 – etapele județene și naționale. Lista competițiilor internaționale

0
Sursa foto: Facebook/ Inspectoratul Școlar Județean Mureș

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat listele și calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare care se vor organiza, pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, la nivel internațional, național și regional în anul școlar 2025-2026.

Ordinul pentru aprobarea competițiilor școlare care se vor organiza și desfășura în România, pentru elevii din învățământul secundar, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2025 – 2026, a fost semnat miercuri, 28 ianuarie, de ministrul interimar al Educației, Ilie Bolojan.

 Lista și calendarul olimpiadelor naționale 2026

  • Olimpada de Limba și literatura română, clasele V-VIII: etapa județeană – 8 martie, etapa națională – 14-18 aprilie, Cluj-Napoca
  • Olimpiada de Limba și literatura română, clasele IX-XII: etapa județeană – 8 martie, etapa națională – 1-5 aprilie, Botoșani
  • Olimpiada de Matematică, clasele V-VIII: etapa județeană – 7 martie, etapa națională – 30 martie-3 aprilie, Drobeta-Turnu-Severin
  • Olimpiada de Matematică, clasele IX-XII: etapa județeană – 7 martie, etapa națională – 30 martie-3 aprilie, Alba-Iulia
  • Olimpiada de Fizică: etapa județeană – 14 martie, etapa națională – 6-10 aprilie, Craiova (clasele VI-XII)
  • Olimpiada de Chimie: etapa județeană – 22 martie, etapa națională – 25-29 aprilie, Sibiu (clasele VII-XII)
  • Olimpiada de Biologie: etapa județeană – 6 martie, etapa națională  – 20-24 aprilie, Drobeta Turnu-Severin (clasele IX-XII)
  • Olimpiada de Informatică, clasele V-VIII: etapa județeană – 2 martie, etapa națională – 22-26 martie, Baia-Mare
  • Olimpiada de Informatică, clasele IX-XII: etapa județeană – 2 martie, etapa națională – 26-30 martie, Pitești
  • Olimpiada de Istorie: etapa județeană – 7 martie, etapa națională – 15-18 aprilie, Oradea (clasele VIII-XII)
  • Olimpiada de Geografie: etapa județeană – 3 martie, etapa națională – 5-10 aprilie, Hunedoara (clasele VIII-XII).

În ceea ce privește calendarul olimpiadelor școlare, MEC precizează că nu au fost programate etape ale acestora în perioadele în care se desfășoară: simulările pentru examenele naționale, probele de aptitudini/de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă în vederea admiterii la liceu, evaluarea națională pentru clasa a VI-a sau în zile ce corespund unor sărbători legale.

”În situația în care un elev este calificat la mai multe competiții și se constată suprapuneri între perioadele de desfășurare ale acestora (la etapa județeană/ națională), Comisia națională pentru coordonarea competițiilor școlare va analiza fiecare situație în mod individual și va identifica soluții adecvate, în urma unei solicitări scrise formulate de către părinte/reprezentantul legal al elevului minor sau de către elevul major”, a mai transmis ministerul.

Lista și calendarul competițiilor internaționale 2026

  • Anexa 3: Lista activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale care se vor organiza și desfășura în anul 2026, pentru elevii din învățământul secundar + Calendar desfășurare;
  • Anexa 4: Lista concursurilor naționale școlare cu finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării care se vor organiza și desfășura la nivel național în anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din învățământul secundar + Calendar desfășurare;
  • Anexa 5: Lista concursurilor naționale școlare fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării care se vor organiza și desfășura la nivel național în anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din învățământul secundar + Calendar desfășurare;
  • Anexa 6: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională care se vor organiza și desfășura în cadrul „Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar” (ONSȘ) în anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din învățământul secundar + Calendar desfășurare;
  • Anexa 7Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională care se vor organiza și desfășura în cadrul „Olimpiadei Sportului Militar Liceal” (OSML) în anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din învățământul secundar. (Calendarele acestor competiții sunt stabilite de către colegiile militare.);
  • Anexa 8: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională, pentru elevii sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar care se vor organiza și desfășura în cadrul „Campionatelor Naționale Școlare” în anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din învățământul secundar + Calendar desfășurare.

MEC reamintește că ”în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt interzise organizarea și desfășurarea de competiții și concursuri școlare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinților/ elevilor orice fel de contribuție financiară (de exemplu: achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii, etc).”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.