Cursurile au fost suspendate sau au avut loc în format online joi, 8 ianuarie, în aproape 200 de unități de învățământ din țară, cele mai multe fiind din județul Hunedoara. Numărul total al elevilor și preșcolarilor afectați de suspendarea cursurilor cu prezență fizică este de aproximativ 62.000, a informat Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Vineri, 9 ianuarie, școlile rămân închise în mai multe localități din țară.
Update vineri, 9 ianuarie: Conform MEC, vineri, 9 ianuarie, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online, din cauza condițiilor meteorologice, în alte 31 de unități de învățământ din 9 județe, astfel: Cluj: 2, Bistrița-Năsăud: 2, Arad: 3, Iași: 2, Maramureș: 2, Mehedinți: 6, Alba: 10, Dolj: 3 și Botoșani: 1. Ministerul remintește că în județul Hunedoara activitatea didactică este afectată, vineri, 9 ianuarie, în 103 unități de învățământ (40 – activitate didactică suspendată; 26 – activitate didactică hibrid; 37 – activitate didactică în format online), iar în toate școlile din municipiul Bistrița cursurile cursurile se desfășoară în format online (în baza deciziei IJSU).
Cursuri suspendate în zilele de 8 și 9 ianuarie
Miercuri seara, MEC a informat că joi și vineri, 8 și 9 ianuarie, cursurile cu prezență fizică au fost suspendate în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile.
- Hunedoara:
- Școala Primară General Berthelot
- Școala Gimnazială Răchitova
- Mehedinți:
- Școala Gimnazială Balta
- Sălaj:
- Școala Gimnaziala Nr. 1 Marca
- Școala Primară Glod
- Liceul Tehnologic Mihai Viteazu, Zalău.
Pe lângă aceste unități de învățământ, potrivit informărilor primite de la inspectoratele școlare, au fost suspendate cursurile cu prezență fizică în județele:
- Galați:
- Liceul Tehnologic „Radu Negru” Galați (online – 8 și 9 ianuarie)
- Grădinița „Sf. Stelian'”, structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 30 Galați (online – 8 ianuarie)
- Prahova:
- Grădinița cu program prelungit nr. 35 Ploiești (online în perioada 8 – 16 ianuarie – cauza: lucrări de înlocuire a țevilor de gaze și a caloriferelor).
Școli închise în alte 11 județe
Joi dimineața, ministerul a actualizat lista școlilor în care cursurile au fost suspendate pe 8 ianuarie sau s-au desfășurat în sistem online, astfel:
- Bihor:
- Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea, parțial online
- Școala Gimnazială Nr. 1 Pocola, parțial online
- Alba
- cursuri suspendate în Zlatna
- Bacău
- Școala Cornii de Sus – Tătărăști, cursuri suspendate
- Bistrița-Năsăud
- Școala Gimnazială Grigore Herinean Galații Bistriței, cursuri suspendate
- Școala Gimnazială Petri, cursuri suspendate
- Școala Gimnazială Sanmihaiu de Câmpie, cursuri suspendate
- Școala Gimnazială Șieu-Măgheruș, cursuri suspendate
- Iași
- Școala Dobrovăț, cursuri suspendate
- Satu Mare
- cursuri suspendate comuna Pir
- comuna Beltiug, satele Ghirisa și Sandra – activități online
- Bacău
- Școala Gimnazială Ardeoani, cursuri suspendate
- Gorj
- Scoala Gimnaziala Godinesti, cursuri suspendate
- Sibiu
- Școala Gimnazială Amnas, cursuri suspendate
- Școala Gimnazială Bârghis, cursuri suspendate
- Argeș
- Școala Mălureni, structura Tufanu, cursuri suspendate
- Școala gimnazială Stoenești, cursuri suspendate pentru elevii din satul Piatra.
- Cluj
- 7 unități de învățământ preuniversitar cu activitatea educațională suspendată joi, 8 ianuarie:
1. Școala Gimnazială Ploscoș
2. Școala Gimnazială Aluniș
3. Școala Primară Aiton
4. Școala Gimnazială Râșca
5. Școala Gimnazială Așchileu
6. Școala Gimnazială Măguri- Răcătău, Structură Muntele Rece
7. Școala Gimnazială Căianu, Grădinița cu Program Normal Vaida-Cămăraș - o unitate de învățământ preuniversitar cu activitate online (Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej).
- 7 unități de învățământ preuniversitar cu activitatea educațională suspendată joi, 8 ianuarie:
Cursuri suspendate în alte peste 150 de școli
Ultimele date furnizate de inspectoratele școlare joi, până la ora 16.00, arată că pe lângă cele 34 de unități de învățământ, în cursul zilei de 8 ianuarie, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online în alte 152 de unități de învățământ din țară, respectiv:
- Câte o unitate de învățământ din județele: Vaslui, Vâlcea, Botoșani, Suceava, Bihor
- 5 unități de învățământ din județul Prahova
- 2 unități de învățământ din județul Timiș
- 8 unități de învățământ din județul Iași
- 5 unități de învățământ din județul Bacău
- 3 unități de învățământ din județul Satu Mare
- 8 unități de învățământ din județul Alba
- 5 unități de învățământ din județul Caraș-Severin
- 3 unități de învățământ din județul Neamț
- 5 unități de învățământ în județul Dolj
- În județul Hunedoara, activitatea didactică a fost afectată în 103 unități de învățământ, astfel:
- 40, activitate didactică suspendată
- 26, activitate didactică hibrid
- 37, activitate didactică în format online.
”Numărul total al elevilor/al preșcolarilor afectați de situația suspendării cursurilor sau a desfășurării lor în format online, în cursul zilei de astăzi, 8 ianuarie: aproximativ 62.000, dintre care 47.700 în județul Hunedoara”, a precizat MEC.
În plus, vineri, 9 ianuarie – a informat ministerul – luându-se în considerare condițiile meteorologice, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud s-a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică pe raza municipiului Bistrița.
Conform MEC, deciziile privind suspendarea activității didactice sau desfășurarea acesteia în format online/hibrid au fost luate la nivel local, în funcție de particularitățile unităților de învățământ (poziționare/acces, surse de furnizare a agentului termic/a energiei electrice).
Modalitatea de recuperare a materiei va fi stabilită la nivelul consiliilor de administrație ale unităților școlare.





















