EVALUARE NAȚIONALĂ 2026, clasa a VIII-a. Notele între 9,20 și 10 la proba de Matematică a Evaluării Naționale pot fi considerate note foarte mari, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Cătălin Budeanu, profesor la Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași. ”În acest an a fost un grad de dificultate mai ridicat comparativ cu anii anteriori, inclusiv la partea de grilă au fost câteva probleme cu un grad de dificultate un pic mai ridicat. (…) Nu va mai ploua cu note de 10”, a precizat profesorul.
Profesorul Cătălin Budeanu a apreciat că această sesiune a Evaluării Naționale a avut un nivel de dificultate mai ridicat față de anii anteriori, ceea ce ar putea influența semnificativ atât distribuția notelor, cât și mediile de admitere la liceu. Asta deoarece la cea de-a doua probă, Matematica, subiectele au inclus exerciții mai solicitante încă din prima parte, inclusiv la itemii de tip grilă, unde gradul de dificultate a fost ușor crescut comparativ cu anii trecuți.
”În acest an a fost un grad de dificultate mai ridicat comparativ cu anii anteriori, inclusiv la partea de grilă au fost câteva probleme cu un grad de dificultate un pic mai ridicat. În mod deosebit, la subiectul II, problema 4 necesita niște cunoștințe un pic mai serioase, mai solide, privind ariile suprafețelor. E o problemă destul de dificilă, La subiectul III, unde redactarea este integrală, cel mai dificil subpunct îl reprezintă IV b. Problema e un pic mai atipică, care va pune la muncă ingeniozitatea copiilor. În același timp, subpunctele 5b și 6b au un grad sporit de dificultate”, a explicat, pentru Agerpres, profesorul Cătălin Budeanu.
În acest context, el estimează că subiectul va avantaja elevii foarte bine pregătiți și pe cei cu reale aptitudini pentru matematică, însă va conduce și la o scădere generală a punctajelor.
”Nu va mai ploua cu note de 10. Cred că notele între 9,20 și 10 pot fi considerate note foarte, foarte mari la acest subiect”, a declarat Cătălin Budeanu.
De asemenea, profesorul apreciază că impactul se va resimți și la nivelul admiterii la liceu, unde mediile ar putea fi mai mici comparativ cu anii anteriori. ”Comparativ cu anii anteriori cred că notele vor fi cu un minus de cel puțin 40-50 de sutimi. Punctajele la Matematică vor fi mai mici cu aproximativ 50 de sutimi comparativ cu anii anteriori. Lucrul acesta va duce la o scădere a mediilor de admitere cu cel puțin 20-30 de sutimi”, a conchis profesorul Cătălin Budeanu.
Evaluarea Națională 2026 se va încheia vineri, 26 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Rezultatele obținute la examen vor fi afișate online și în școli/centre de examen în data de 1 iulie, până la ora 12:00. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în zilele de 1 iulie, după prima afișare, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie.
Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu.
Potrivit calendarului admiterii la liceu 2026, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către elevi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 13 – 20 iulie. Repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 22 iulie.
Citește și:
- Proba la Limba și literatura română – Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a: Rezumat, la subiectul al II-lea. A fost publicat baremul de corectare
- Evaluare Națională 2026. Profesoară de română: Subiectele au fost echilibrate. Cred că notele vor fi foarte mari/Exercițiile de gramatică pot face diferența






















