Lotul României, format din elevi de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB), a obținut două medalii de aur și trei medalii de argint la Olimpiada Europeană de Fizică 2025, desfășurată în perioada 13-17 iunie la Sofia, în Bulgaria.
La a 9-a ediție a competiției, România a participat cu o echipă completă (5 elevi, 1 lider și 2 observatori), iar rezultatele obținute de elevii români au fost de excepție, plasând din nou România în vârful clasamentului internațional, se arată într-o postare a Ministerului Educației și Cercetării, pe Facebook.
Elevii români medaliați la Olimpiada Europeană de Fizică 2025:
- Felix Tudose – medalie de aur și cel mai bun rezultat la proba experimentală, poziția a doua în clasamentul general;
- Ionuț Stan – medalie de aur;
- Mendel Mendelsohn – medalie de argint;
- Bogdan Ciocârlan – medalie de argint;
- Andrei Vila – medalie de argint.
La Olimpiada Europeană de Fizică 2025 au participat elevi din 40 țări, atât din țări europene (28), cât și din alte zone geografice ale lumii (12).
Lotul României i-a avut lideri pe conf. univ. dr. Sebastian Popescu de la Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, lect. univ. dr. Virgil V. Băran, de la Facultatea de Fizică a Universității din București, și prof. dr. Delia Davidescu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București.






















