BAC 2025, prima sesiune. Luni, 16 iunie, a avut loc ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, la Limba și literatura maternă. Rezultatele obținute de candidați vor fi publicate vineri, 20 iunie. Tot vineri pot fi depuse cereri de vizualizare a lucrărilor (înainte de contestații), iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iunie.
Subiectele pe care le-au avut candidații de rezolvat și baremele de notare la Limba și literatura maternă au fost publicate pe subiecte.edu.ro.
- Descarcă toate subiectele și baremele – Limba și literatura maternă/ Cultură spaniolă (secţiile bilingve româno-spaniole)/ BAC francofon (secţii bilingve francofone) – BAC 2025, sesiunea iunie, de AICI.
Potrivit Ministerului Educației, 5315 candidați au susținut ultima probă scrisă din sesiunea iunie 2025 a examenului național de Bacalaureat (candidați înscriși: 5344; au absentat 29 de candidați; niciun candidat nu a fost eliminat).
Rezultatele inițiale din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12.00 (în centrele de examen și online), conform calendarului aprobat.
În intervalul orar 14.00—17.00, candidații pot depune cereri de vizualizare a lucrărilor, iar de la 17.00 la 18.00, precum și în zilele de 23 și 24 iunie (luni și marți), sunt programate vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor.
Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, este programată în data de 30 iunie.
Pentru a promova examenul de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).























