Meciul de debate este o metodă ce poate fi folosită la clasă pentru a le dezvolta elevilor abilitățile de gândire critică, de argumentare și de comunicare. Laura Stifter, profesor Merito, a pus în practică această metodă la orele de educație socială și religie. De exemplu, la clasa a V-a, elevii s-au împărțit în echipe ”pro” și ”contra” și au discutat dacă este bine sau nu să aibă teme de vacanță. Alți elevi au dezbătut dacă părinții ar trebui să limiteze accesul copiilor la internet. Debate-ul îi încurajează pe copii să își exprime opiniile și să argumenteze, dar și să asculte părerile și argumentele celorlalți.
Laura Stifter, profesoară de religie şi știinţe socio-umane, spune că meciul de debate poate fi folosit la orice disciplină, inclusiv la dirigenție. Elevii se împart în două echipe, dezbat o idee ”pro” și ”contra” în fața unui arbitru sau a unei echipe de arbitri, fiecare echipă își prezintă argumentele și, la final, se votează echipa câștigătoare.
”Evident, debate-ul poate fi folosit la orele de filosofie, unde tradițional avem opinii diferite, avem teorii, perspective filosofice diferite, inclusiv la educație socială. Când am predat gândirea critică și drepturile copilului, la clasa a V-a, am discutat pe subiecte de tipul este bine să avem teme de vacanță? Ar fi bine ca adolescenții și copiii să aibă drept de vot? Este bine ca părinții să limiteze accesul copiilor la internet? Inclusiv la orele de religie am folosit această metodă. Este o metodă inovativă pentru disciplina religie, dar din punctul meu de vedere, este foarte compatibilă cu valorile creștine, pentru că etica creștină este o etică a dialogului, a înțelegerii celorlalți”, precizează Laura Stifter, care a fost, până anul trecut, profesoară la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.
Laura Stifter este profesor Merito 2021. A intrat în învățământ în 2018 și a predat la mai multe școli din Capitală. Încă din primul an la catedră, profesoara a organizat meciuri de debate la clasă și s-a implicat în activitatea clubului de debate. Se întâmpla la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
”Am organizat meciuri de debate pe tot felul de teme, încadrate în programa școlară. Îmi aduc aminte de meciuri de debate foarte interesante la clasa a XII-a pe teme de etică aplicată: suntem pro sau contra avortului, suntem pro sau contra eutanasiei. Avem cele două poziționări, cea pro-life și cea pro-choice, sacralitatea vieții versus sacralitatea libertății și, până la urmă, cele două perspective sunt complementare. De asemenea, creaționism versus evoluționism.
În colegiu exista Clubul Pache Debate și m-am implicat și eu în activitățile clubului. Este un club deosebit, copiii au participat la olimpiade naționale și internaționale și sunt convinsă că acest lucru se întâmplă în continuare. Îmi aduc aminte că duminica dimineața, la orele 9.00-10.00, pe ploaie, pe frig, în orice fel de condiții meteo, ei veneau la întâlnirele periodice ale Clubului Pache Debate”, declară Laura Stifter.
Ce este gândirea critică
Debate-ul este o metodă de dezvoltare a gândirii critice pe care profesoara o definește ca ”o sumă de abilități intelectuale și comportamentale, care presupun capacitatea de a evalua idei, argumente, de a exprima cât mai bine, cât mai valid din punct de vedere logic propriile opinii și, totodată, curajul de a pune întrebări”.
”Toate aceste elemente sunt subsumabile gândirii critice. A avea gândire critică înseamnă a fi într-un anumit sens filosof, nu neapărat în sens academic, ci în sensul unei gândiri libere, deschise, capabile de a furniza și de a evalua cât mai bine argumentele pentru diferitele opinii. Este motorul dezvoltării științifice. Orice cercetare științifică pleacă de la o ipoteză pe care o verifică prin diferite metode.
În comunitatea științifică, nimic nu este luat de-a gata, nu se pleacă de la apelul la autoritate, ci se verifică prin metode empirice, experimentale, respectiv prin argumente raționale, orice fel de ipoteză. Oricât ar părea ea de plauzibilă, este supusă unei verificări riguroase astfel încât cunoașterea științifică, dar și celelalte tipuri de cunoaștere, filosofică, teologică sunt propulsate foarte mult de gândirea critică”, explică Laura Stifter.
Profesoara mai spune că metoda ”Debate” presupune ”existența unui grad inițial de gândire critică, minimal, dar totodată o stimulează foarte mult pentru că îi provoacă pe copii să argumenteze, să asculte argumentele celorlalți, arbitrii să evalueze argumentele ambelor echipe și, totodată, să discearnă între joc și luptă reală”: ”Este important ca ei să înțeleagă că debate-ul este doar un joc și miza nu trebuie să fie dovedirea propriului adevăr, ci dezvoltarea abilităților de dialog și argumentare”.
”Copiii au nevoie de dezvoltarea gândirii critice”
Despre gândirea critică și organizarea de debate-uri la clasă, Laura Stifter a vorbit în cadrul atelierului ”Gândirea critică și comunicarea asertivă – competențe transversale ale cadrului didactic”, susținut alături de psihoterapeutul Petruț Dinu, la prima ediție a Forumului MERITO Bucureşti.
”Gândirea critică este o abilitate, o funcție a gândirii noastre, constând în capacitatea de a evalua, de a analiza, de a discerne între informații reale și informații fake, între argumente valide și argumente mai puțin valide. Specialiștii consideră că, încă de la cele mai mici vârste, copiii au nevoie de dezvoltarea gândirii critice.
Gândirea critică ne ajută să discernem, să cunoaștem, să ne verificăm ipotezele, pentru că vorbim atât despre evaluarea informațiilor și opiniilor care vin către noi, cât și despre evaluarea propriilor noastre opinii, convingeri, prejudecăți sau presupoziții – capacitatea de a te autoevalua, de a te verifica”, le-a spus Laura Stifter profesorilor participanți.
Cum le putem dezvolta copiilor gândirea critică? Ce trebuie să-i încurajăm să facă? ”Să-i încurajăm să își exprime opiniile, atât timp cât nu lezează dreptul la opinie sau alte drepturi ori interese ale celorlalți. De asemenea, îi încurajăm să argumenteze și să-și pună întrebări. Pe de altă parte, metodele de dezvoltare a gândirii critice, cum este debate-ul, îi încurajează pe copii și să asculte opiniile celorlalți.
A avea gândire critică nu înseamnă doar să îmi spun eu și să îmi argumentez eu opinia, înseamnă inclusiv să fiu atent la părerea și la argumentele celui de lângă mine. Să înțeleg de ce colegul care are o perspectivă foarte diferită sau care mie mi se pare profund greșit, de ce acel coleg a ajuns la acea opinie.
Și s-ar putea să descopere copiii, discutând între ei, făcând aceste exerciții de înțelegere reciprocă, că deși concluziile fiecăruia dintre ei sunt extrem de diferite, totuși premisele de la care au plecat sau o parte din raționament pot fi comune sau cel puțin compatibile. Atunci, gândirea critică naște inclusiv toleranță. Așadar, gândirea critică nu se limitează la a fi o abilitate pur intelectuală, ci dă naștere inclusiv unor comportamente etice, precum toleranța, empatia.”
Laura Stifter a mai subliniat că este foarte important ca profesorii, în debate și în orice metodă de stimulare a gândirii critice pe care o exersează cu elevii, să le explice ce presupune o argumentare corectă, astfel încât ei să înțeleagă ce înseamnă un argument valid și ce înseamnă un argument invalid. ”Trebuie să fie atenți la modul asertiv de comunicare, cât și la calitatea argumentelor”, a completat profesoara.
Comunicare asertivă
În acest context, Laura Stifter a arătat că gândirea critică este strâns legată de comunicarea asertivă – abilitatea de a-ți exprima opiniile și de a-ți susține drepturile respectând drepturile și opiniile celorlalți.
”Comunicarea asertivă este un comportament, o abilitate emoțională derivată din gândirea critică. Totodată, cele două sunt interdependente. Nu putem avea comunicare asertivă fără gândire critică – nu pot spune observ, simt așa… dacă nu am această capacitate de gândire critică – și, totodată, nu putem avea gândire critică fără comunicare asertivă, dacă nu suntem capabili de a explica argumentele noastre și de a ne exprima emoțiile”, a spus Laura Stifter.
Psihoterapeutul Petruț Dinu a explicat, la rândul său, că a comunica asertiv înseamnă să fii prezent, mereu în contact cu corpul și emoțiile, onest, sincer și vulnerabil. El a prezentat tehnici de comunicare ce pot fi folosite la clasă, de exemplu, la orele de dirigenție, cum ar fi următorul exercițiu de comunicare asertivă: ”1. Observ/văd/aud/constat că… 2. Îmi imaginez că… 3. Asta mă face să mă simt…/ să simt că… 4. Vreau să verific împreună cu tine dacă am înțeles corect…”
Profesorii prezenți la atelier au exersat această metodă de comunicare asertivă și au inclus-o într-un meci de debate, propus de Laura Stifter: metode clasice de predare vs metode interactive de predare. De asemenea, în cadrul atelierului, psihoterapeutul a vorbit despre o metodă de gestionare a emoțiilor – metoda RULER: Recognizing – recunoaște, Understanding – înțelege, Labeling – etichetează, Expressing – exprimă, Regulating – reglează.
