Drept de vot de la vârsta de 16 ani. Ce spun tinerii – simularea unei ședințe a Parlamentului European, organizată de liceeni din București

0

Elevii Liceului Teoretic „Ion Barbu” din București au organizat simularea unei ședințe a Parlamentului European, în care au dezbătut dreptul de vot al tinerilor începând cu vârsta de 16 ani. Liceenii au venit cu argumente pro și contra pe parcursul discuțiilor, activitatea desfășurându-se în cadrul Programului ”Școală-Ambasador” al Parlamentului European (EPAS). 

În opinia lui David Sterea (foto), elev în clasa a XI-a, dreptul la vot de la vârsta de 16 ani reprezintă o măsură importantă pentru a încuraja participarea civică a tinerilor și pentru a le spori reprezentarea în procesul democratic, se arată într-un comunicat de presă transmis de Liceul Teoretic „Ion Barbu”.

„Comportamentul democratic al unui adolescent poate fi exercitat într-o societate doar dacă aceasta îi permite. Dacă nu decizi pentru tine, altcineva va decide în locul tău. Tinerii au nevoie de o voce puternică”, este de părere David.

Mihai Botezatu (foto), elev în clasa a X-a, a arătat în cadrul simulării că „diferența dintre creierul unei persoane de 16 ani și creierul unei persoane de 18 ani este foarte mică”: ”Pe lângă acest lucru, mai multe studii psihologice arată că valorile de bază și abilitățile sociale ale unei persoane își definitivează dezvoltarea la începutul adolescenței. Totodată, am observat că persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani sunt mult mai prezente la urne decât cele de 20-30 de ani”.

În echipa contra s-a aflat Daria Constantinescu (foto), elevă în clasa a XI-a, care a spus că „în momentul în care orice minte tânără este supusă unei noi încercări, aceasta trebuie să fie hrănită cu tot ce are nevoie pentru a-și înțelege cauza pentru care luptă”. ”În cazul votului, tinerii trebuie să fie mai întâi învățați și apoi supuși unor alegeri cu caracter personal, fără să fie influențați cu ușurință de voci externe, această influență având loc, bineînțeles, de la lipsa de cunoaștere”, a argumentat Daria.

În aceeași echipă contra s-a poziționat și Tudor Oprea (foto), elev în clasa a XI-a, care consideră că „reducerea pragului vârstei minime pentru a vota nu ar face decât să sporească masa de manipulare în rândul adolescenților, relativ lipsiți de discernământ, iar asigurarea unui drept de vot la o vârstă <prematură> poate influența și marca negativ viitorul oricărei persoane”.

Dezbaterea liceenilor a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 5, la aceasta participând elevii juniori și cei aspiranți din cadrul EPAS.

„Simularea ședinței Parlamentului European a reprezentat, pentru echipa Școlii-Ambasador a Liceului Teoretic „Ion Barbu”, un examen de maturizare și maturitate. Deschiderea din partea Primăriei Sectorului 5 a fost factorul declanșator ca tinerii liceeni să desfășoare o dezbatere pertinentă, aprinsă și extrem de bine documentată pe o temă foarte provocatoare pentru generația actuală. E un început deosebit de promițător”, a declarat Luiza Crivăț, profesor coordonator al Programului EPAS din Liceul Teoretic „Ion Barbu” București, citată în comunicat.

La rândul său, profesorul Cristian Tănase a arătat că Programul „Școli-ambasador” al Parlamentului European ”le oferă elevilor posibilitatea de a-și înțelege drepturile în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și de a afla mai multe despre rolul Parlamentului European”.

”Totodată, acest program îi încurajează pe aceștia să participe activ la procesele democratice ale Uniunii Europene, ceea ce am făcut astăzi – o simulare a Parlamentului European, pe o temă de o importanță deosebită pentru tinerii de azi”, a precizat profesorul coordonator al Programului EPAS din liceul bucureștean.

„Copiii s-au pregătit intens, atât Ambasadorii Juniori, cât și cei aspiranți. Fiecare elev a căutat informații despre legislația referitoare la dreptul de vot al tinerilor de 16 ani într-una dintre țările Uniunii Europene. Am avut în fața noastră niște tineri bine informați cu care liceul nostru se mândrește”, a spus și Ioana Constantin, de asemenea profesor coordonator al Programului EPAS din Liceul Teoretic „Ion Barbu” București.

Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București este membru al Programului ”Școală-Ambasador” al Parlamentului European din anul 2020.

Sursa foto: Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.