Repartizarea la liceu 2022. Secretar de stat: Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este, în primul rând, poziția în ierarhie

0

ADMITERE LICEU 2022. Ierarhia absolvenţilor de clasa a VIII-a după media de admitere la liceu, pentru fiecare județ și municipiul București, va fi publicată vineri, a anunțat, joi, secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru. ”Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este, în primul rând, poziția în ierarhie, mai puțin valoarea absolută a mediei, pentru că repartizarea se face în funcție de poziția în ierarhie”, a declarat și secretarul de stat Sorin Ion.

Ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a în fiecare județ și în municipiul Bucureşti va fi publicată pe site-ul admitere.edu.ro, iar elevii vor putea verifica ce loc ocupă, calculându-și șansele pentru liceul și specializarea dorită.

”Mâine vom afișa ierarhia, iar sfatul meu către părinți este de a studia această ierarhie și de a formula o listă de opțiuni realistă în raport cu media de admitere pe care copilul a obținut-o, medie care este formată din 80% media de la Evaluarea Națională și 20% media claselor V-VIII, și un număr suficient de opțiuni care să permită practic alocarea unui loc la liceu în etapa de repartizare computerizată”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru, într-o conferință de presă.

La rândul său, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, i-a îndemnat pe elevi să completeze cât mai multe opțiuni, ținând cont de locul ocupat în ierarhie.

Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este, în primul rând, poziția în ierarhie, mai puțin valoarea absolută a mediei, pentru că repartizarea se face în funcție de poziția în ierarhie. Sfatul este unul simplu: cu cât poziția în ierarhie este mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizați, chiar dacă va exista și o etapă ulterioară de repartizare. Dar recomandabil este ca numărul de opțiuni să fie suficient pentru a asigura repartizarea la liceul dorit”, a spus Sorin Ion.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în aceeași conferință de presă, că pentru viitor ”este nevoie de o orientare școlară la finalul clasei a VIII-a”.

”Este nevoie ca această orientare școlară să fie obligatorie pentru școală. Facultativă pentru elevi și părinți, dar obligatorie pentru școală. În cadrul acestei orientări școlare, în primul rând vor fi abordate aspecte ce țin de abilitățile, aptitudinile și așteptările fiecărui elev, personalizat în așa fel încât să poată beneficia de o îndrumare profesionistă din partea școlii, în cadrul acestei etape obligatorii de orientare școlară pentru a-și alege drumul în viață, trecând prin studiile liceale”, a precizat ministrul Educației.

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2022, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate, joi, pe evaluare.edu.ro.

Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 4 – 11 iulie.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 va avea loc în data de 14 iulie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.