Prima probă a examenului de BAC 2022: Limba și literatura română. Peste 117.000 de candidați, așteptați să susțină examenul

0

BACALAUREAT 2022. Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de Bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Peste 117.000 de candidați sunt așteptați să participe la această probă. Examenul începe la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Pentru redactarea lucrării sunt prevăzute trei ore.

Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, că 117.219 candidați (toate promoțiile) sunt așteptați să participe la proba de Limba și literatura română. Potrivit sursei citate, există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente. Probele scrise ale examenului sunt organizate în 475 de centre.

Modele de subiecte la Limba și literatura română, BAC 2022

Subiecte și barem Limba și literatura română – Simulare BAC 2022

Subiecte și barem Limba și literatura română – BAC 2022, sesiunea specială

Teste de antrenament Bacalaureat 2021

Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

  • Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
  • Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
  • Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
  • Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
  • Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
  • În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
  • Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie:

        • 8-10 iunie: Evaluarea competențelor digitale – proba D
        • 14 -16 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

Citește și:

Modele de subiecte BAC 2022

Subiecte Simulare BAC 2022

Subiecte BAC 2022, sesiunea specială

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.