Săptămâna Sănătății Emoționale, în școlile din România. Cinci zile de activități în care copiii au o zi a prieteniei și una a stării de bine

0

Săptămâna Sănătății Emoționale se desfășoară anul acesta în perioada 23-27 mai. Evenimentul organizat de Profesori Fericiți pentru România, în parteneriat cu Asociația SuperTeach, se află la a doua ediție și este dedicat elevilor și profesorilor care doresc să aducă starea de bine în sala de clasă.

Tema evenimentului din acest an este „Învățăm împreună” și a fost aleasă în acord cu nevoile identificate la nivel național – înțelegerea funcționării proceselor educaționale, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

”Eficientizarea și îmbunătățirea obținerii performanțelor școlare depind inclusiv de sănătatea emoțională a profesorilor și elevilor. <Învățăm Împreună> înseamnă susținere, implicare, incluziune, perseverență, respect, solidaritate și nu numai. Săptămâna Sănătății Emoționale își propune, prin obiectivele stabilite și tema aleasă, să stimuleze conștientizarea importanței stării de bine în rândul profesorilor și elevilor.

Fiecărei zile din cursul săptămânii îi este atribuită o tematică aflată în strânsă legătură cu sănătatea emoțională, fiind susținută de câteva activități la îndemâna oricărui profesor/elev. Toate propunerile pregătite pentru participanți au la bază ideea unei comunități unite, solidare, care descoperă un alt tip de învățare”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, fiecare zi va avea un motto, ”fiind o reflecție a modelului A.R.A.T., descris de Simona Baciu și Susan Shapiro în cartea <Profesorul din Tine>”, care se axează pe atenția către tine (Awareness), recunoaștere (Recognition), acțiuni (Actions) și transformare (Transformation).

  • Luni, ziua prieteniei – „Suntem uniți!”
  • Marți, ziua personajului preferat – „Suntem inspirați!”
  • Miercuri, ziua jocurilor în aer liber – „Suntem activi!”
  • Joi, ziua mindfulness – „Suntem mindful!”
  • Vineri, ziua stării de bine – „Suntem fericiți”

Conform inițiatorilor, evenimentul își propune să familiarizeze atât cadrele didactice, cât și elevii cu termenii „mindfulness”, respectiv „mindful”, care sunt definitorii pentru starea de bine: ”Activitatea propusă în ziua de joi pune în practică acest concept, când devenim conștienți de simțurile și emoțiile noastre și <învățăm împreună> să le gestionăm eficient.”

La evenimentul organizat anul trecut de Profesori Fericiți pentru România au participat 3.000 de cadre didactice și aproximativ 60.000 de elevi. Ediția din acest an aduce un element de noutate: pe lângă cele 5 zile de activități, au fost pregătite încă două zile speciale, în zilele de 30 și 31 mai.

  • Luni, 30 mai, cadrele didactice și elevii vor putea participa la un webinar ținut de Simona Baciu, fondator și președinte al programului Profesori Fericiți pentru România, împreună cu un invitat special. Discuția va fi despre sănătatea emoțională, iar participanții vor putea pune întrebări pe această temă.
  • Dacă luni este Ziua Prieteniei, în care elevii își fac noi prieteni, marți, 31 mai, va avea loc un schimb de experiențe virtuale între școlile participante, creând, de data aceasta, prietenii între cadrele didactice. Fiecare participant, printr-un comentariu scris la o postare, va putea alege un alt participant, de la o altă școală, cu scopul de a face un schimb de resurse, create în cadrul evenimentului. Activitatea va facilita accesul cadrelor didactice la perspective diferite, din care se pot inspira și pentru activitățile viitoare.

La finalul evenimentului, profesorii și elevii cei mai activi vor primi premii din partea echipei
Profesori Fericiți pentru România: cărțile de colorat „Blue and Yellow – Hope for Ukraine”, mai transmit organizatorii.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.