Lista disciplinelor la care se susțin teze în anul școlar 2021-2022. Elevii de clasa a VIII-a și de liceu au o teză mai puțin – document

0

TEZE ANUL ȘCOLAR 2021-2022. În primul semestru al anului școlar 2021-2022, tezele vor fi programate începând, de regulă, cu data de 6 decembrie, se arată într-o adresă a Ministerului Educației, transmisă către inspectoratele școlare județene, în care este cuprinsă lista disciplinelor la care se susțin teze. Conform documentului, în acest an școlar, elevii de clasa a VIII-a şi cei de liceu vor avea cu o teză mai puțin (două teze la clasa a VIII-a în loc de trei – la română și matematică și trei teze la liceu în loc de patru). Ministrul Educației a anunțat de asemenea că a semnat ordinul prin care numărul de note necesar încheierii mediei a fost redus.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat, vineri, într-o conferință de presă că a transmis în teritoriu, către inspectoratele școlare judeţene, lista tezelor care vor fi susţinute în acest an.

”Elevii din gimnaziu, mai exact elevii de clasa a VIII-a, vor avea o teză mai puţin, iar elevii de liceu vor avea, de asemenea, o teză mai puţin. De la patru teze în general s-a redus la trei teze, cu excepţia elevilor din învăţământul profesional, care aveau deja trei teze”, a explicat Sorin Cîmpeanu, precizând că elevii din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a vor susţine în continuare teze la două discipline – Limba Română şi Matematică.

  • Descarcă de AICI Lista tezelor din anul școlar 2021-2022

Lista tezelor din anul școlar 2021-2022:

 

În adresa transmisă în teritoriu se arată:

  • În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ, respectiv al fiecărei formațiuni de studiu (clase), conducerea unității de învățământ stabilește, prin decizie a consiliului de administrație, calendarul desfășurării tezelor până la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar 2021 – 2022. În primul semestru, tezele vor fi programate începând, de regulă, cu data de 6 decembrie 2021.
  • În unitățile de învăţământ gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, precum și la clasele de nivel gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba și literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an de studiu și formă de școlarizare.
  • La clasa a VII-a și a VIII-a, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă, conform prevederilor art. 5 din Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unităţile de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4.797/2017.
  • La clasele din învăţământul liceal cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi moderne, indiferent de specializare/calificare profesională, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă conform prevederilor art. 5 din Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unităţile de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4.797/2017.
  • În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susține la o disciplină la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru disciplina aleasă din listă. Opțiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an școlar.

Descarcă de AICI adresa Ministerului Educației cu precizări privind disciplinele la care se susțin lucrări scrise de evaluare semestrială (teze) în anul școlar 2021-2022 (sursa: edums.ro)

În conferința de presă de vineri, ministrul Educației a mai anunțat că a semnat și trimis la Monitorul Oficial două ordine de ministru care reglementează structura anului şcolar şi modificările aduse Regulamentului de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar (ROFUIP), în sensul micșorării numărului de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. 

Sorin Cîmpeanu a precizat că, în situaţia în care vor apărea cazuri speciale, mediile vor putea fi încheiate după revenirea elevului în şcoală, chiar dacă aceasta are loc în cel de-al doilea semestru.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.