Festivitățile de început de an școlar, cu mască de protecţie şi pe durata a cel mult o oră şi jumătate, a anunțat ministrul Educației

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că festivităţile de început de an şcolar ar putea avea loc, dar numai cu condiţia purtării măştilor de protecţie de către toţi participanţii, având o durată maximă de o oră – o oră şi jumătate, relatează Agerpres.

„Pentru că şcoala începe pe 13 septembrie, avem în vedere posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului şcolar în spaţii exterioare, cu mască de protecţie şi cu o durată limitată la o oră – o oră şi jumătate. Este vorba de aglomerări. Să le putem permite, dar pentru a proteja elevii şi personalul din învăţământ să fie în spaţiul exterior şi cu mască, chiar dacă nu avem în vedere obligativitatea purtării măştii de protecţie în incinta şcolilor, odată cu deschiderea anului şcolar. Dar este un moment special, prin care se creează aglomerări. Sunt şi elevii de vârstă mică în număr mare, sunt şi părinţi. În această situaţie, vă spunem încă de pe acum că se vor putea face, dar cu aceste două condiţii: mască de protecţie şi durată limitată în timp„, a arătat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei declaraţii de presă.

Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a declarat că profesorii neimunizaţi care nu se testează regulat, la un interval de 72 de ore, nu vor mai putea preda fizic în şcoală şi că vor trebui „să se odihnească puţin” în cazul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va depăşi pragul de 6 la mie.

Este vorba de acces nediscriminatoriu în şcoli până la pragul de şase la mie, iar peste pragul de şase la mie pentru acei colegi profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, precum şi pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală şi nici nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore, trei zile.

Dacă nici nu s-au vaccinat, dacă nici nu doresc să fie testaţi – testarea fiind asigurată de către DSP, având posibilitatea, sigur, şi testare în regim privat, doar că nu avem în vedere decontarea acestor cheltuieli, atâta vreme cât există posibilitatea de testare prin Direcţiile de Sănătate Publică – sigur că în această situaţie va trebui să nu mai oferim avantajul posibilităţii de predare fizică a acelor colegi care, repet, au posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, nici nu au trecut prin boală şi nici nu prezintă teste regulat, la fiecare 72 de ore„, a arătat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă profesorii vor fi concediaţi în astfel de situaţii, Cîmpeanu a replicat: „Nu concediaţi. Până la coborârea ratei de infectare sub şase la mie să se odihnească puţin”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a pus sub semnul întrebării oportunitatea testării gratuite pentru profesori, iar Cîmpeanu i-a dat dreptate.

„Cred că va trebui să discutăm despre oportunitatea testării gratuite, inclusiv a profesorilor care au avut oportunitatea de a se vaccina. Deci aici cred că rămâne la stadiul de propunere, urmând ca, împreună cu Ministerul Educaţiei, să vedem cum se suportă costul acestor teste”, a spus Ioana Mihăilă.

„De acord. De acord, pentru că este greu de înţeles să ai posibilitatea de vaccinare şi alte posibilităţi şi să nu apelezi. Sigur, în situaţia în care nu există constrângeri, certificate medicale. Luăm în calcul şi aceste situaţii”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Ministrul Educației, după întâlnirea de la Guvern: Am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.