Rezultate Bacalaureat 2021, înainte de contestații. Rata de promovare este de 67,8%. 112 candidați au obținut media 10

0

REZULTATE BACALAUREAT 2021. Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 67,8%, mai mare cu aproape 5 procente față de cea înregistrată anul trecut, potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educației. 112 candidați au reușit să încheie examenul cu media 10 (anul trecut au fost 232 de medii de 10, înainte de contestații).

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2021 – prima sesiune (înainte de contestații) au fost publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro, precum și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.

  • Conform Ministerului Educației, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%).
  • Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).
  • Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți
    (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați
    prezenți din promoțiile anterioare). Numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

  • Județele cu cea mai mare rată de promovare, pentru candidații din promoția curentă: Cluj – 84,1%, Galați – 82,8%, Iași – 81,9%, Sibiu – 81,1%, Bacău – 81%, Brăila – 80,4%, București – 80%.
  • Județele cu cea mai mică rată de promovare, pentru candidații din promoția curentă: Ilfov – 41,6%, Harghita – 56,4%, Giurgiu – 57,7%, Teleorman – 58,7%.

Rata de promovare pe județe, pentru toți candidații:

Medii de 10 la BAC 2021

112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de
contestații).

  • Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
    • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
    • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
    • Proba obligatorie a profilului: Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
    • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

Contestațiile după primele rezultate pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele
condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Anul trecut, rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2020, înainte de contestații, a fost de 62,9%. 232 de candidați au obținut media 10 (307, după soluționarea contestațiilor).

Rata de promovare la examenul de Bacalaureat din ultimii 8 ani:

  • 2021: 67,8% (înainte de contestații)
  • 2020: 62,9% (înainte de contestații) – 64,5% (rata finală de promovare)
  • 2019: 67,2% (înainte de contestații) – 69.07% (rata finală de promovare)
  • 2018: 67,7% (înainte de contestații) – 69,70% (rata finală de promovare)
  • 2017: 71,4% (înainte de contestații)– 72,87% (rata finală de promovare)
  • 2016: 66,7% (înainte de contestații) – 68,14% (rata finală de promovare)
  • 2015: 66,4% (înainte de contestații) – 67,84% (rata finală de promovare)
  • 2014: 59,3% (înainte de contestații) – 60,65% (rata finală de promovare)

Informații detaliate privind rezultatele la examenul de BAC 2021, prima sesiune, înainte de contestații, pot fi consultate AICI.

Citește și: BAC 2021. Rezultatele la examenul de Bacalaureat au fost publicate. Notele obținute de candidați, înainte de contestații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.