Evaluarea Naţională 2021, etapa specială. Subiectele și baremul de corectare la Limba și literatura română

0

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2021. Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională a început, luni, cu proba la Limba şi literatura română. Subiectele și baremul de corectare au fost publicate pe subiecte.edu.ro.

Subiecte și barem Limba și literatura română – Evaluarea Națională 2021, etapa specială

Subiecte și barem Limba și literatura română – Evaluarea Națională 2021, etapa specială – școli/secții cu predare în limba maghiară

La etapa specială a Evaluării Naționale 2021, ce se desfășoară în perioada 5-12 iulie, participă absolvenţii învăţământului gimnazial care au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul iniţial.

Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.

Potrivit Ministerului Educației, peste 60 de candidați s-au înscris pentru a susține probele scrise ale Evaluării Naționale în această etapă.

Examenul va continua pe 6 iulie cu proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 7 iulie proba la Limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate pe 9 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi între orele 14.00 și 20.00, iar pe 12 iulie vor fi publicate rezultatele finale.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Potrivit calendarului admiterii la liceu 2021, completarea opțiunilor în fișele de înscriere se va derula în perioada 16 – 22 iulie 2021, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 24 iulie.

Calendarul etapei speciale a Evaluării Naționale 2021

  • 28 iunie – 2 iulie 2021: Înscrierea la etapa specială a evaluării naționale (se pot înscrie numai candidații care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 7-11 iunie 2021)
  • 5 iulie 2021: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 6 iulie 2021: Matematică – probă scrisă
  • 7 iulie 2021: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 9 iulie 2021: Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (ora 12.00)/ Depunerea constestațiilor (orele 14.00-20.00)
  • 10-11 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2021: Afişarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.