Creatori de educație 2021. Înscrierile la cea de-a treia ediție a selecției naționale de bune practici se fac până la data de 14 iunie

0
Sursa foto: facebook.com/ProiectulCRED

„Creatori de Educație”, competiția națională dedicată profesorilor din învățământul primar și gimnazial, a ajuns anul acesta la a treia ediție. Înscrierea proiectelor de bune practici se poate face până la data de 14 iunie. Și în acest an vor fi acordate 50 de premii: 20 de premii pentru nivelul primar și 30 de premii pentru nivelul gimnazial.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a Proiectului CRED, la ediția din acest an pot participa proiecte de bune practici realizate online și offline în ultimii doi ani școlari (2019-2020 și 2020-2021), în cadrul selecției punându-se accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului școlar.

”Cu toții știm că provocările la care au fost expuse cadrele didactice, de-a lungul timpului, i-au stimulat pentru a găsi soluții în vederea creării de contexte de învățare atractive, de lecții prietenoase adaptate permanent la nevoile elevilor, le-au pus la încercare ingeniozitatea și capacitatea de adaptare.

Mulți profesori au încercat să lucreze ”altfel” pentru a crește interesul și curiozitatea elevilor pentru învățare, de aceea ne dorim să îi cunoaștem și să îi premiem. Suntem în căutarea celor 50 de Creatori de Educație #Generatia2021, care au încercat ”altceva” în actul educațional”, anunțau în luna mai organizatorii.

Înscrierea în Selecția națională „Creatori de Educație”, ediția 2021, poate fi realizată până la data de 14 iunie 2021.

Cine poate propune un cadru didactic: Elevi, părinți, membri ai societății civile, oameni de educație. Cadrele didactice, de asemenea, își pot înscrie proiectele pe site-ul dedicat competiției. Înscrierile se fac pe platforma creatorideeducatie.ro.

  • În perioada 14 iunie – 9 iulie va avea loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise, iar între 9 iulie și 13 august propunerile validate vor fi evaluate de comisie și de public, online.
  • La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii: 20 de premii pentru nivelul primar și 30 de premii pentru nivelul gimnazial.

Premiile se acordă în ordinea descrescătoare a punctajului, punctajul fiind format din media ponderată: 90% punctaj comisie tehnică și 10% punctaj popularitate (vot online).

  • Regulamentul selecției „Creatori de educație”- ediția a III-a, 2021 poate fi consultat AICI

Cine poate participa la competiție. Persoanele eligibile pentru a fi considerate realizatori de bune practici creative în educație pot fi cadre didactice din învățământul primar și gimnazial de stat și particular autorizat/acreditat, astfel:

  • Cadre didactice care aplică în mod creativ și inovator programele școlare la nivel primar/gimnazial și care generează schimbare/progres școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează;
  • Cadre didactice care folosesc metode și strategii didactice interactive/inovatoare pentru a crea un context de dezvoltare a competențelor-cheie;
  • Cadre didactice care își adaptează demersul didactic creativ la nevoile și interesele elevilor, personalizând predarea, astfel încât fiecare copil să își poată atinge și valorifica propriul potențial, inclusiv în contextul pandemiei cu noul coronavirus;
  • Cadre didactice care utilizează eficient/dezvoltă Resurse Educaționale Deschise;
  • Cadre didactice care facilitează accesul la educație pentru copii din medii defavorizate, offline/online, prin crearea unui mediu școlar incluziv și care reușesc să reducă riscul de eșec școlar, inclusiv în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

”Creatori de educație” reprezintă o inițiativă destinată creșterii calității procesului de formare a tinerei generații, din cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, al cărui beneficiar este Ministerul Educației.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.