Ministrul Educației vrea proceduri mai clare pentru orele online: „Să ai de la bun început acceptul să lucrezi cu camera video deschisă”

0

Elevii trebuie să participe la orele online cu camera video deschisă, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. ”Pot eu să ştiu cine răspunde din spatele camerei? (…) Este de datoria noastră să avem şi proceduri mai clare în contractul de şcolarizare: să ai de la bun început acceptul, dacă totuşi va fi cazul să lucrezi în online, să lucrezi cu camera deschisă”, a declarat, luni seara, Sorin Cîmpeanu.

Cred că cifra elevilor care au avut pierderi în acest an şi jumătate depăşeşte ordinul sutelor de mii. Este vorba de elevi care au avut acces fără probleme la învăţământul online, dar pierderile sunt din cauza lipsei formării profesorilor, absenţei tehnologiei, absenţei posibilităţilor de verificare. Sunt mult prea mulţi. Prefer să insist pentru a face tot ce se poate pentru a compensa acele pierderi care sunt în toate sistemele de educaţie, nu numai în România. Chiar şi în cele mai avansate sisteme.

Inechitatea din sistemul de educaţie s-a amplificat mult, foarte mult. Există inechitate, care este principala problemă a sistemului de educaţie, nu neapărat performanţa şi excelenţa. Acolo, slavă Domnului, mai avem. Dar inechitatea este principala problemă. Nu vreau să fac afirmaţii alarmiste, dar am şi eu dreptul să am propriile convingeri”, a spus Cîmpeanu, la Digi24, citat de Agerpres.

Potrivit ministrului Educaţiei, profesorii nu au putut avea feedback din partea elevilor, aşa cum erau obişnuiţi, mai ales când s-a lucrat cu camera video închisă, motiv pentru care este nevoie ca în cazul în care se va mai învăţa online, să se lucreze cu camera deschisă.

„Pierderile sunt mari şi foarte mari, neuniform distribuite şi atunci când spun că diferă nu numai de la o zonă la alta, nu numai de la o şcoală la alta, nu numai de la o clasă la alta, ci şi în interiorul aceleiaşi clase, mă refer la elevi care au avut acces diferenţiat la resurse, ceea ce a făcut diferenţa între elevi care au reuşit să se mobilizeze în online mai bine şi elevi care s-au mobilizat în online mai puţin bine.

Profesorii nu au putut avea feedback din partea elevilor, aşa cum erau obişnuiţi. Mai ales când lucrăm cu camera video închisă. Pot eu să ştiu cine răspunde din spatele camerei? (…) În acest an şi jumătate, profesorii şi-au îmbunătăţit competenţele digitale, şi elevii au făcut acelaşi lucru şi noi, care suntem responsabili de managementul de sistem, cred că am învăţat un pic din toate astea. Deci suntem altfel decât eram în luna martie 2020. În acelaşi timp, este de datoria noastră să avem şi proceduri mai clare în contractul de şcolarizare: să ai de la bun început acceptul, dacă totuşi va fi cazul să lucrezi în online, să lucrezi cu camera deschisă”, a explicat Cîmpeanu.

El a precizat că îşi pune mari speranţei în Proiectul PROF prin care se vor forma 28.000 de cadre didactice.

„Mâine şi poimâine ne întâlnim cu toţi directorii caselor corpului didactic şi inspectorii şcolari generali. Acest proiect are trei particularităţi: se derulează la firul ierbii, adică în şcoală, se constituie 100 de baze de practică pedagogică, deci se derulează în şcoală, nu îl alte locuri; se construieşte o punte între formarea iniţială şi formarea continuă şi o punte între învăţământul preunivesitar şi cel universitar. Sunt angrenate patru universităţi, 11 case ale corpului didactic, dar obiectivul este naţional: formarea până în decembrie 2023 a unui număr de 28.000 de cadre didactice şi aduce şi mentoratul mai aproape de şcoală”, susţine ministrul Educaţiei.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here